Când ai de-a face cu mari jucători și cu mari rivalități e tentant să te întrebi cum ar fi ca acei fotbaliști să se regăsească la un moment dat în aceeași echipă. Cum ar fi fost ca Maradona să-i fie contemporan lui Messi la naționala Argentinei? Ar fi putut juca împreună? Cum ar fi fost ca Messi și Cristiano Ronaldo să joace împreună la o echipă de club în perioada lor de glorie? Ar fi fost terenul prea mic pentru amândoi?
Un posibil răspuns l-am putea extrage din ”cazul Benzema”. Există mari fotbaliști care nu se pot exprima decât dacă se simt lideri, se simt importanți, se simt cei mai buni. Astfel de jucători fac umbră în jur. Pentru ca măreția lor să-și definească amplitudinea e nevoie ca alții, poate aproape la fel de buni, să cedeze locul de primadonă. Să accepte un rol secundar în echipă și să sprijine starul pentru gloria echipei.
La Maradona nu a fost cazul. Nici măcar nu a trebuit să facă vreo umbră. Era prea mare. A luat o națională de fotbaliști medii și a făcut-o campioană mondială. La club s-a simțit cel mai bine și a dat cel mai mult la Napoli, o echipă cu jucători medii care a răsturnat ierarhiile în Italia și a luat Cupa UEFA datorită lui ”D10S”.
Messi a fost cel mai bun dintr-o echipă bună. A fost nevoie, foarte probabil, de multă modestie, carotare a orgoliului și generozitate a bunului simț din partea unor fenomenali ca Xavi și Iniesta.
La fel și în cazul lui Cristiano Ronaldo. A strălucit într-o mare echipă a Realului în care alți băieți foarte înzestrați au făcut un pas în spate. Karim Benzema avea 21 de ani când a fost prezentat oficial pe Santiago Bernabeu, pe 9 iulie 2009. Era o vară grandioasă pentru Real, Florentino Perez nu se mai oprea din aducerea de noi galactici. Fusese prezentat deja Kaka, cel care avea să stea 4 sezoane la Real, după 6 la Milan. Și, cu 3 zile înainte, Santiago Bernabeu se umpluse pentru a-l vedea pe fenomenul de 24 de ani al lui United, Cristiano Ronaldo. Benzema era doar cel mai tare tânăr jucător din Franța acelui moment și reprezenta mai mult o promisiune pentru un Real cuceritor în anii următori. Cristiano Ronaldo avea să stea 9 sezoane la Real.
Benzema e încă acolo. Poate și pentru că l-a avut mereu alături pe idolul său, Zidane. Iar plecarea lui Cristiano Ronaldo a fost cel mai bun lucru care i se putea întâmpla lui Karim. A fost nevoie de eliberarea de portughez pentru ca Benzema să-și făurească propria redefinire. Propria siluetă a măreției la 34 de ani. Nu-i vorbă, a arătat multe lucuri mari și când era acolo Cristiano Ronaldo, dar întotdeauna era cel mult al doilea. Acum e primul, e liderul, și francezul merita să trăiască așa ceva.
Toată lumea vorbește despre Balonul de Aur. Schimbările legate de acordarea Balonului de Aur par să fie în avantajul francezului. Cei de la France Football au anunțat acum o lună că trofeul va fi acordat în toamnă pentru sezonul anterior, nu va mai fi o recompensă pentru un an calendaristic. Până la sfârșitul anului erau șanse mai mari să uite votanții cum a dus-o Benzema de unul singur pe Real până în semifinalele UCL (a zis Tuchel că e cam gata dubla). De asemenea, criteriile vor fi mai clare iar aspectul colectiv și trofeele câștigate vor ocupa locul al doilea, în favoarea „performanțelor individuale” și a „caracterului decisiv și impresionant al pretendenților„. Tot în favoarea lui Benzema, în cazul în care nu va reuși să ia UCL.
Așadar, cum ar suna răspunsul la întrebarea inițială? Da, ar fi frumos. Dar nu prea se poate. Dacă doi jucători geniali se întâmplă să fie pe teren de aceeași parte a baricadei, e nevoie ca unul să strălucească mai puțin. Voluntar sau involuntar. Pentru binele echipei și pentru a-l face pe celălalt să orbească lumea cu realizările sale. Cum e greu de găsit genii cu atâta generozitate, de cele mai multe ori drumurile s-ar despărți, fiecare și-ar căuta locul unde să fie numărul 1. Așa că, să ne bucurăm de acest Benzema, cât se mai poate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER