Securiștii vechi și noi. Acești bolnavi care ne guvernează

Pe la sfârșitul anilor ‘80, când unii dintre noi stăteau în întuneric și frig (dar aveam ”servici”, școală și spital gratis și un acoperiș deasupra capului, mulțumim din inimă!), aflam de la ”Vocea Americii” și ”Europa Liberă” de o carte interesantă. Doi francezi, Pierre Accoce și Pierre Rentchnick, au scris ”Ces malades qui nous gouvernent”, adică ”Acești bolnavi care ne guvernează”. De fapt, oamenii au scris-o încă din 1976, dar atunci, în 1988, a apărut ediția a doua, ”Ces Nouveaux malades qui nous gouvernent”, că, deh, între timp mai apăruseră câțiva și merita și boala lor un loc în carte. Așa că se făcea oareșce vâlvă pe seama ei, ocazie cu care am auzit de ea și de ideea pe care era construită.

Autorii aduceau argumente că, de multe ori, în fruntea statelor ajung oameni care suferă de diverse și că aceste diverse le mai și influențează deciziile. Care decizii, v-ați prins, aveau efecte în viața a milioane de oameni pe care onor conducătorii de stat le păstoreau. Francezii aduceau în discuție despoți celebri, dar și reprezentați de marcă ai lumii democratice. Suferinzi și ei, dar foarte capabili să-și pună boala în slujba jocului cu viața altora.

Confesiunea lui Romică Pașcu

La acea carte m-a dus gândul după ce am citit o parte din confesiunea onorabilului domn Romică Pașcu, față în față cu Ovidiu Ioanițoaia. La varianta video m-am abținut să dau play, pentru propria sănătate. În primul rând, remarc că nu e apelat degeaba cu atât de gingașul ”Romică”: e mai familiar, e de-al nostru, e dintre noi. Dacă-l asezonăm cu un ”bre”, ”băi” sau ”nea”, gata, suntem frați, ne batem reciproc pe burtă.

BăiBreNea Romică al nostru ne inundă cu marile descoperiri ale înțelepciunii oferite de senectute și de învolburata experiență de viață. Aflăm ce bună era Cooperativa, despre cum e să dai cu aspiratorul la Revoluție și că a fost ofițer sub acoperire. ”Dar cinstit, loial și corect! Niciodată n-am trădat pe nimeni!” Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns.

Nea Romică ne mai dezvăluie și că Nea Nicu nu suporta Securitatea. Dar ce-i mai plăcea să-și facă treaba! Că i-a zis însuși Iulică Vlad, ză big bos a lu’ Secu: ”Pașcule, atât timp cât șeful statului nu se îndreaptă împotriva propriului popor, este sprijinit de Serviciile Secrete și de Securitate. Când se dă ordin să se tragă în popor, în momentul ăla îl lăsăm din mână”. Am încheiat citatul din clasici.

Nici nu știi cum să reacționezi la un asemenea delir. Multpreablândul BăiBreNea Romică chiar crede ce spune. Și-or mai fi destui ”băibrenei” care să-i ciugulească cu nesaț delirul. Păi, BăiBreNea Romică, tragem concluzia că e vinovat poporul român că n-a ieșit mai repede în stradă ca să-l provoace pe nea Nicu să tragă, nu? Și nu se trăsese la Timișoara? Mai era nevoie să se tragă și la București ca să-l lepede Secu? Și, dacă l-a lepădat Secu, de ce naiba s-a mai sinucis Vasile Milea? De ciudă, că nu l-a lepădat el primul?

Sau nea Iulică nu știa că nea Nicu acționase deja împotriva poporului român vreme de 25 de ani? Avea nevoie de gloanțe? Pușcăriile nu reprezentau destul? Surghiunul la care a fost supusă nația în numele unei datorii externe pe care nici un stat normal la cap nu o plătește integral nu a fost destul, BăiBreNea? Alea nu erau acțiuni împotriva propriului popor?

În ciuda disprețului manifestat de Nea Nicu, Securitatea l-a sprijinit în politica lui ”pentru că-și făcea datoria”. Datoria față de cine, BăiBreNea Secu? Adicătelea, vezi mata, Nea Nicu era un român adevărat, cu drag de popor, și Secu aprecia valorile astea, că, se știe, Secu veghea la liniștea poporului, să nu fie deranjat de imperialiști și de agenturili lor. Românul patriot lupta cu sârg pentru a nu fi bombardat cu niscaiva portocale, banane, sticle de Pepsi ori adidași originali de peste Zidul Berlinului, o ținea pe-a lui, că vrea numai creveți vietnamezi.

BăiBreNea Romică, loialul, cinstitul, corectul, netrădătorul, avea venituri de 15 – 30 de mii de lei pe lună, de vreo 10 ori mai mult decât salariul mediu din România acelor vremi. Doar pentru că era loial, corect, cinstit și pentru că nu trăda pe nimeni. Ăsta da, ”dreamjob”, BăiBreNea Romică!

În vreme ce unii amărâți erau băgați la zdup pentru că nu aveau acte pe aurul de la verighete, BăiBreNea Romică al nostru fugea din București (ca un brav luptător sub acoperire) înainte de Revoluție cu ceva nimicuri de prin casă, pardon, vilă. Adică aur, blănuri. Și, ce să vezi, în grabă, de emoție, uita acasă un Samsonite cu vreo 200 de mii de dolari. Cum să nu crezi că Nea Nicu își făcuse datoria?

„Asta e, a trecut, mi-am pierdut tinerețile cu astfel de oameni”

În fine, ridicolul delir e mai amplu, nu detaliez. Doar mă mir că un om atât de capabil a fost ”repartizat” la fotbal după. Merita ceva mai mult decât rolul de aghiotant al lui Mitică Dragomir și un cadru ceva mai select decât cel al Cooperativei, despre ale cărei virtuți ne luminează tot BăiBreNea Romică. Dar, ce să-i faci, vremurile tulburi mai seamănă și mari nedreptăți.

După ce trag aer în piept și golesc farmacia de antivomitive, parcă-mi vine să zic că, asta e, a trecut, mi-am pierdut tinerețile cu astfel de oameni, poate copiii mei vor putea respira aer ceva mai curat. Au călcat pe gât câteva generații, ei, mare lucru, vor dispărea, inevitabil, timpul e nemilos cu toți. Dar, ce să vezi, acești BăiBreNei au făcut o grămadă de prozeliți. De șmecherași tineri și înfometați, gata să pună mâna pe putere, să scoată ”dinozaurii” la pensie și să le copieze modalitatea de lucru. Cu alte mijloace, vezi bine: mai cu niște așa-zise academii de apărare și de informații absolvite la ordin, mai cu niște plagiate notorii, mai cu cărți scoase din burtă, mai cu funcții de planul întâi sau doi în stat unde execută ce trebuie, mai cu firme-fantomă unde se rostogolește bănuțu’.

Acest ”new wave” de hulpavi fără conștiință ori principii (apropo, v-a plăcut emanația aia din lumea fotbalului fcsbist cu ”înnebunesc când îi văd pe ăștia cu principii”, nu?) ajunși în puncte-cheie tot cu ajutorul serviciilor, omoară orice speranță că ne vom face bine vreodată. Nu mai dați vina pe sovietici că au adus comunismul pe tancuri. S-au găsit o mulțime de BăiBreNei care să întindă covorul roșu în calea șenilelor. Coloana vertebrală de plastilină nu i-a împiedicat să se înmulțească.