Ilie Năstase (74 de ani) a fost împroșcat cu venin pentru că cere să aibă expusă o statuie în București.Nici n-am apucat să ”mestecăm” bine problema că au sărit frustrații de meserie să-l facă cu ou și oțet pe primul număr 1 ATP din istorie. Capitala este plină de busturi și monumente dedicate unor străini despre care nouă români din zece nu au habar. Iar pe Năstase îl facem în fel și chip. Concluzia este că românii nu știu să își prețuiască campionii!
Bucureștiul poartă pe bâtrana sa piele multe cicatrici pricinuite de schimbările regimurilor politice care au adus odată cu ele și modificări urbanistice violente. Statui și monumente au fost dărâmate și construite. Toate după bunul plac al oamenilor ”de bine” care vremelnic s-au așezat în scaunele puterii. Capitala României este împânzită de statui, iar tinerii trec pe lângă ele de cele mai multe ori nepăsători. Sau poate că unii se opresc să mai mâzgălească ceva pe socluri. De ce? Pentru că multe dintre ele nu au nici cea mai mică legătura cu țărișoara noastră, România.
Ce sunt de fapt statuile? Sau ce ar trebui să reprezinte ele? Cred că aceste monumente ar trebui să ne ofere o imagine a memoriei colective asupra istoriei țării noastre (în primul rând!) Și a celor care au scris istoria României pe toate planurile! De la mari conducători de oști la oameni de cultură și performeri sportivi, monumentele țării ar trebui să cânte mândria națională. Eu unul asta îmi doresc. Monumentele bucureștene au devenit simple puncte de reper.
Ilie Năstase cere să aibă statuie la stradă. O are deja, i-a făcut-o cadou Ciprian Marica. Vrea să vadă cum copiii care trec pe lângă statuie își întreabă părinții „cine a fost nenea ăsta?” Ce e greșit în asta? Și așa se construiesc următoarele generații de campioni și oameni de cultură. Prin motivație.
Nici n-a apucat bine „Nasty” să își exprime dorința, că au și sărit pe el toți „goblinii” formatori de opinie care sunt cocoșați de frustrări. Pe nările lor fumegă și acum vaporii propriilor complexe elucubrante. S-au trezit apostolii moralității să îi aducă aminte lui Năstase toate derapajele vieții sale. I s-a imputat că are patru clase. Penibili mai sunt oamenii uneori!
Năstase, Gică Hagi, Nadia Comăneci, Helmuth Duckadam, Ivan Patzaichin, Iolanda Balaș și alții, nu au venit pe lumea asta să fie specialiști ai gramaticii. Ei au fost maeștri în meseria lor și vor rămâne în memoria lumii pentru ce au făcut în sport. Opriți-vă din urât, „goblinilor”! Oamenii aceștia au făcut cinste țării și da, și-au câștigat dreptul să aibă statui. Sau dacă pe lângă rezultatele incredibile din sport au mai băut un spriț și au mai stâlcit un cuvânt înseamnă că nu merită să fie admirați? Le facem statui după ce își dau licențele la Litere, sau cum?
Deja m-am săturat de prostia asta cu „nu știe să vorbească” sau „are patru clase”. Da, poate că are patru clase, dar a făcut ca imnul României să răsune la nivel mondial. Voi, cei care vorbiți corect, ce ați făcut pentru România? Nimic. Știți să vorbiți, dar nu știți să simțiți.
Trăim vremuri în care Ilie Năstase este pus cu fața lipită de caldarâm și filmat ca pe un trofeu de vânătoare. Pretextul este că a fost agresiv cu forțele de ordine. Sunt sigur că cei care l-au trântit la pământ pe Ilie nu au băut niciodată în viața lor un pahar în plus și nu au înjurat niciodată. Sunt sfinți, în mod sigur! La fel și „goblinii” formatori de opinie care îl blamează pe „Nasty”.
Problema e mult mai profundă! România nu știe să își celebreze campionii! Capitala este împânzită de monumente care nu spun nimic, statui care nu transmit tinerilor generații dorința de a performa pentru a auzi Imnul Național. Eu vreau să văd statuia lui Ilie Năstase. Să o admir. Să mă mândresc cu primul „rockstar” adevărat al României. Rebelul care va rămâne mereu în istorie ca fiind primul loc 1 ATP. Românul dat cu cremă neagră pe față în 1975, pentru a fi solidar cu Artur Ashe în lupta împotriva rasismului. Câți dintre cei reproduși în piatră sau bronz au fost sfinți? Să fim serioși! Nici măcar sfinții n-au fost fără de păcat! Doar Cel ce ne-a creat este neprihănit. Haideți să ne mândrim cu produsele de top ale țării noastre. Și să nu le mai împroșcăm cu venin doar pentru că pe noi nu ne-a înzestrat Dumnezeu cu calități care să ne scoată din mulțime.
Bucureștiul nu are un program gândit pe baza unei imagini de ansamblu. Cred că ar trebui pus la punct un plan bine gândit în care români din toate domeniile să primească monumente care să îi inspire pe tineri. Un exemplu interesant ar putea să fie parcul Vigeland din Oslo. Este cel mai mare parc de sculpturi din lume, realizat de artistul Gustav Vigeland.
Am putea avea și noi un parc plin de statui ale eroilor sportului? Ar putea fi un punct turistic interesant atunci când străinii vin în București? Eu cred că da. Dar pentru așa ceva îți trebuie creativitate, curaj și simț de răspundere. Trăsături de care edilii noștri nu dispun în acest moment.
Până la astfel de planuri urbanistice utopice, avem și statui care definesc identitatea noastră națională. Puneți voi ghilimelele de rigoare. Dacă o luați la pas prin București puteți să admirați monumente dedicate lui Hakim Omar Khayyam (astronom persan), prințul Rainer al III-lea de Monaco, Charles de Gaulle (general francez), Leopold Sedar Senghor (poet și președinte al Senegalului), Bela Bartok (compozitor și pianist maghiar) sau Ady Endre (poet maghiar). Nu și pe Ilie Năstase.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER