Prefer oricând un Poli Timișoara – FC U Craiova decât un simulacru Botoșani – FCSB!

Prefer oricând un Poli Timișoara - FC U Craiova decât un simulacru Botoșani - FCSB!
Sursă foto: facebook Politehnica Timișoara
  • Publicat:
  • Actualizat:

Botoșani a pierdut 15 întâlniri cu FCSB dintr-un total de 20, în campionat. Deși moldavii se bat cu pumnul în piept că își apără corect șansele, statistica nu minte. Mai bine mă uit în liga a doua, unde poezia fotbalului are altă rimă în fiecare etapă. Craiova putea fi promovată matematic din această rundă, dar a pierdut cu Timișoara. Asta da surpriză! Acesta e fotbalul pe care îmi doresc să-l urmăresc. Nu prietenii între patroni și statistici irefutabile.

Acum două seri, Botoșani – FCSB 1-3 s-a terminat așa cum toată lumea știa încă dinaintea partidei ca se va termina. Recunosc, sunt un boem și m-am lăsat ușor influențat de discursul vizibil iritat (al câtelea?!) al lui Marius Croitoru de dinaintea partidei. 

Antrenorul moldovenilor a declarat indignat că este o miză imensă să câștige cu FCSB pentru a arăta tuturor că oamenii de fotbal, ziariștii și microbiștii vorbesc prostii. Mulți spun că relația Botoșani – FCSB este una ce se poate încadra în ”Amintiri din Cooperativă”. Uitându-mă la meci am realizat că nu s-a schimbat nimic. Contestatarii cam au dreptate.

Valentin Cretu (S), de la FCSB, suteaza in timpul meciului de fotbal contra echipei FC Botosani din prima etapa a play-off-ului Ligii 1, disputat pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, duminica, 18 aprilie 2021. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

Ba chiar mi s-a părut curioasă atitudinea jucătorilor botoșăneni în momentul golului marcat de colegul lor, Hervin Ongenda. A zis cineva, și pe bună dreptate, că francezul s-a bucurat singur, nu l-a îmbrățișat niciun coleg. Mai curând golul i-a deranjat pe unii dintre ei. Concret nu vom afla niciodată de ce indiferent de echipa aliniată de Botoșani, deznodământul este mereu același. 

Afaceri de peste trei milioane de euro pe axa Iftime – Becali

Dintr-un total de 20 de meciuri jucate în campionat împotriva FCSB-ului, Botoșani a câștigat o singură dată!, a remizat de patru ori, iar alte 15 întâlniri au fost câștigate de echipa lui Gigi Becali! La fel de constante ca meciurile pierdute sunt și relațiile comerciale dintre cele două cluburi.

FCSB cumpără frecvent jucători de la Botoșani, deci susține anual bugetul și supraviețuirea trupei moldave. Moruțan, Oaidă, Mihai Roman, Golofca, Soiledis, Miron, Haruț sunt jucătorii pe care Gigi Becali i-a luat de la Valeriu Iftime. În schimbul lor, patronul moldovean a încasat peste trei milioane de euro.

Valeriu Iftime, surprins alături de Mihai Stoica.

Stau și mă întreb acum. Un club mic ce vinde la FCSB de peste trei milioane de euro are interes ca FCSB să piardă campionatul și banii din cupele europene? Nu e oare mai profitabil ca echipa prietenului Gigi Becali să câștige titlul și să dorească să își întărească echipa în perioada următoare? Răspunsul se poate vedea în meciul de joi seară.

Craiova și Rapid nu sunt FCSB!

Dacă unele meciuri din play-off-ul Ligii 1 au devenit subiect de banc pentru microbiști, lucrurile stau diferit în lupta pentru promovarea din liga secundă. Craiova (Mititelu) putea ieri să își asigure matematic promovarea în elita fotbalului românesc. Teoretic, partida cu Poli Timișoara ar fi trebuit să fie doar o formalitate care să aducă victoria și aerul Ligii 1 în tabăra oltenilor. Frumusețea este că nu a jucat Botoșani cu FCSB. Timișoara lui Dan Alexa nu s-a predat și a dat de pământ cu trupa lui Eugen Trică. În minutul 28 era 2-0, iar la final s-a terminat 2-1. Bănățenii au luat cele trei puncte, au urcat pe loc de baraj și au amânat bucuria craiovenilor.

Alt meci care pe hârtie părea decis dinainte a fost Dunărea Călărași – Rapid 3-2. Giuleștenii au trei jucători împrumutați la Călărași, iar dunărenii trebuie să achite 30.000 de euro ca aceștia să poată fi folosiți în întâlnirile directe. Unde mai pui salarii neplătite de cinci luni – victoria rapidiștilor se vedea din avion. Dar și de această dată, nu joacă Botoșani cu FCSB.

Rapid a pierdut meciul, dar și șansa de a se distanța la șase puncte de principalul pericol, Mioveni. Diferența dintre giuleșteni și echipa de pe locul trei (poziție care dă baraj, nu promovează direct) este acum de doar trei puncte. Iar în ultima etapă se joacă Mioveni – Rapid.

Rapidiștii alternează jocurile bune cu cele nereușite
Rapidiștii alternează jocurile bune cu cele nereușite

Prefer oricând un Timișoara – Craiova din liga a doua decât un simulacru Botoșani – FCSB!

Ce frumos! Rapidul a fost la un pas să nu mai prindă play-off-ul. S-a calificat în ultimul meci, cu Metaloglobus, a câștigat primele două etape de play-off, după care a început din nou să scârțâie.  Craiova a dominat campionatul o bună parte de timp, după care a adunat patru remize consecutive, a intrat în panică. Stângă a fost demis, a venit din nou Trică. Călărași părea condamnată. Timișoara la fel. Lucrurile se schimbă în liga a doua de la etapă la etapă.

Play-off-ul ligii secunde este un deliciu pentru microbiști, indiferent că e vorba de un Derby Rapid – Craiova sau că joacă primul loc cu o trupă de pe locurile 5-6. Nu același lucru se întâmplă în play-off-ul Ligii 1. Acolo știm deznodământul înainte de startul partidei. Liga secundă îmi redă pofta de fotbal. Prefer oricând un Timișoara – Craiova din liga a doua decât un simulacru Botoșani – FCSB! Țineți-vă bine! Urmează FCSB – Clinceni(luni de la 21:30), dar flerul îmi spune că voi prefera tot un Rapid – Timișoara sau Craiova – Csikszereda (ambele joi).

Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×