O discuție imaginară cu cel mai mare dinamovist al tuturor vremurilor.
Genialul D.R. Popescu a publicat romanul “F” în anul 1969. O scenă teribilă, o știți, domnule Cornel Dinu, una din multele inspirate de fotbal în opera lui DRP, există acolo, e vorba de comentariul celebrei curse pe extremă a lui Jimmy Johnstone, din finala Cupei Campionilor Europeni din 1967, dintre Celtic Glasgow și Inter Milano, câștigată de scoțieni cu 2-1.
Îl ascultă, acel comentariu, în stilul Ghițulescu, cocoțat într-un plop, în curtea casei de la țară, numitul Dimie. Vom mai vorbi despre Dimie. Omul care comentează apoi întreaga istorie. Și care o și influențează.
Dinamo, în jumătatea de secol care avea să urmeze, a apucat, la rându-i, să elimine pe Inter sau pe Hamburg prin cupele europene și oferea, în toamna acelui 1969, cei mai mulți jucători pentru România la primul Mondial de după război. Cornel Dinu, Vasile Gergely, Radu Nunweiller, Mircea Lucescu, Florea Dumitrache, Coco Deleanu. Șase oameni. Șase valori, jumătate din ele atinse de geniu. Acel an a stat însă sub influența “F”-ului lui DRP. Anul fotbalului. Titluri și Cupe au venit apoi pentru Dinamo, Ghete de Aur și calificări în semifinale de Cupa Campionilor ori Cupa Cupelor, generații au trecut, mari fotbaliști s-au născut sau au ajuns acolo, derby-mai mult sau mai puțin eterne au zguduit competiția, toate acestea până acum o lună, când Dinamo a retrogradat. Semnele erau rele de ceva vreme, dar abia acum s-a întâmplat ceea ce era previzibil, probabil și care, de la un punct, s-a dovedit a fi și implacabil. Dinamo s-a prăbușit după aproape trei sferturi de secol de mărire, aproape fără să înțeleagă nimeni, nimic.
Unde suntem azi, în ce roman? În “Groapa” lui Eugen Barbu? În “Săptămâna nebunilor”, a aceluiași? L-aș întreba asta pe Cornel Dinu, Under 21 în acea vară, ajuns astăzi, la peste 70, egal dintotdeauna cu vârsta lui Dinamo, cea mai lucidă și complexă minte a acestei istorii care nu ne poate lăsa indiferenți pe niciunul.
“Jocurile foamei”. Așa a titrat ieri Prosport un articol despre ce mai e nou pe la Dinamo, acolo unde totul e vechi. Se pare că un fost mare fotbalist al echipei de acum vreo 40 de ani a mâncat aripioarele de pui puse pe masă la Săftica, pentru jucători. S-a întâmplat să fie pe acolo, la ora prânzului și, na, cum zic ardelenii, de foame, no, ce să-i faci!?
În ce carte, în ce film suntem azi, Mister? “Aripioară sau picior?”, ce spuneți ?
Picior de fugă, desigur, nu filmul minunat al lui Claude Zidi, cu Louis de Funes și pe muzica lui Vladimir Cosma, un român care cucerise în acei ani Parisul. “Un escroc de profesie”, “un pofticios”. Așa l-ați caracterizat. Și ce fel de om este acesta, Mister, ca să intre în povestea noastră, din moment ce îi ziceți astfel? Ce caută aici? El și alții ca el.
Jocurile foamei. Fotbal, foame, filme. Și încă un cuvânt care începe cu litera “F”.
Ce e Dinamo azi? Nu știu, jur că nu știu. Nici măcar ce știam nu mai știu. De fapt, nu înțeleg, Mister. Ajutați-mă, ajutați-ne!
Fotbal, foame, filme. F, de la fidelitate. Asta vor oamenii din DDB, care au dat un comunicat acum câteva ore, unitate, strângerea rândurilor, fidelitate față de culori și față de istorie. Semper Fidelis, nu-i așa, Mister? Dar se mai poate? Mai e posibilă această regrupare, această strângere a rândurilor? Oamenii aceia au salvat Dinamo, au strâns bani, au crezut în Dinamo și încă mai cred. E “Orașul și câinii”, Mister, cartea cu lacrimi pe obraz a lui Llosa? Ce mai are Dinamo, azi? Orașul? Probabil. Câinii? Aproape sigur, nu. Dacă îi avea, nu retrograda, asta vreți să ne spuneți, nu-i așa?
Închei, întorcându-mă la Dimie, personajul din “F”. Știți, Mister, că omul își instalase în plopul de la poartă un telefon și suna în casă. “Alo, casa Dimie?”, zicea el. “Cu Dimie senior, vă rog. Dimie junior îl caută”. Iar maică-sa, care venise într-un suflet să răspundă, crezând că e altcineva, îi tăia juniorului cheful: “ Nu e acasă”, zicea ea.
“Ba e, dă-l naibii, zicea ăla mic, din plop, că-l văd eu pe prispă!” Am citat din memorie, iertare. Eu cred că, și cu asta chiar închei, așa e și la Dinamo. Cineva, de sus, de undeva, se ține de poante, râde, se amuză, știe ceva. Și, din când, ca Dimie, sună. Deși știe tot, vede tot. Ba, cred că știe și romanul lui DRP, mă gândesc că e om citit.
Numai să nu se ajungă, cu telefoanele astea, la acel cuvânt care și el începe cu litera “F”. Ce credeți?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER