Guardiola și Ancelotti, peisaj între bătălii
Unul dintre ei va ieși cu zgomot din semifinala de Champions League, dar va ieși. În sensul că va pierde. Și, desigur, va spune ceva interesant la conferința de presă de după, ceva memorabil. Celălalt își va conduce echipa în finala cu Liverpool, de la Paris. Sunt marii antrenori ai lumii care contează și care se vor lupta miercuri, 4 mai, pentru onoarea de a fi față în față cu Jurgen Klopp, sâmbătă, pe 28 mai.
Fotbalul, la acest nivel, cel mai și cel mai, e o chestiune de astfel de zile. Și de nopți.
Real Madrid – Manchester City pleacă de la acel 4-3 în tur, pentru campioana Angliei. E fix același scor pe care Guardiola l-a obținut în sferturi, cu Atletico. 1-0, adică 4-3, golul înscris în deplasare are aceeași valoare cu cel marcat acasă. Din nou în Madrid, orașul care îi este cel mai ostil din lume, din nou apărând un avantaj mic, dar totuși un avantaj.
Guardiola și Ancelotti, peisaj între bătălii
Să ne amintim cum l-a apărat în precedenta vizită la Madrid? Cu dinții și cu ghearele. 29 de minute din cele 45 ale reprizei secunde de pe Wanda Metropolitano, marele strateg Guardiola și-a ținut jucătorii pe jos. A tras de timp, i-a pus pe Sterling, pe Ederson să se tăvălească pe teren, a făcut antijoc. El, strategul, el, ofensivul, el, inovatorul, în fața celui mai slab Atletico din ultimii zece ani, adică din toată perioada Simeone.
Un Atletico baricadat pe două linii de cinci, ce oroare, nu-i așa?, în meciul tur, un Atletico ce vine din “preistorie”, a zis Pep la conferința de presă. Dar un Atletico care l-a atacat o repriză din patru, sfârșind a avea mai multe ocazii de gol în total decât City.
Un City care a cheltuit un miliard de euro doar pentru a transfera fundași în era Guardiola. Un City care l-a luat pe cel mai bun mijlocaș din lume, Rodri, chiar de la Atleti, punând clauza de 80 de milioane pe masă, un mărunțiș. Simeone l-a inventat, tot din „la cantera”, atunci, pe Thomas. A început cu el sezonul trecut, dar în ultima secundă a ultimului minut din perioada de transferuri, Arsenal a pus și ea clauza pe masă: 40 de milioane. Așa că, în sfertul de finală care i l-a adus în față chiar pe Rodri, Atletico a jucat cu Kondogbia, opt milioane, de la Valencia, și a atacat cu Luis Suarez, 35 de ani, gratis de la Barcelona.
Așa e viața, de aia te gândești să te aperi, dar nu să te tăvălești pe jos, ca la Șelimbăr-Metaloglobus, în formula 5-5-0 și să ataci în abia ultima repriză din patru.
Guardiola nu va găsi însă, miercuri noapte, în același Madrid, același noroc. Nu, chiar nu. Ci un Madrid încoronat cu al 35-lea titlu acum câteva zile. Nu un Atleti în cel mai prost moment din deceniu, ci un Real care are și viitorul Balon de Aur, pe Benzema, și ceva ce nu are nimeni pe lume: cel mai greu tricou care poate fi îmbrăcat în fotbalul zilelor noastre! Cei de la Paris Saint-Germain, gemenii lui City, au văzut asta cu o tură în urmă.
La Don Florentino nu se pun pe masă clauze eliberatoare. El, doar el, dacă vrea, ia cel mai bun fotbalist din istoria celui mai mare club din Anglia, și îl aduce pe Santiago Bernabeu. După nouă ani, îl lasă să plece la Juventus, pentru că îl ia pe cel mai mare din istoria lui Chelsea, după ce îl cumpărase pe cel mai bun din istoria lui Tottenham. Cristiano, Hazard, Bale. Asta e relația lui cu cel mai tare campionat din lume. De fapt, mint, cel mai bun din istoria lui Tottenham era Luka Modric. Unde joacă el de un deceniu? Da, la Madrid.
Sunt semnalate două talente uriașe în Brazilia, de nici 18 ani? Iată-le, imediat, la Madrid, în alb. Vini Junior și Rodrygo. Se anunță un geniu sud-american, din Uruguay, 19 ani, mijlocaș de clasă? Iată-l și pe Fede Valverde. Cel mai bun fundaș lateral din lume nu mai vrea să prelungească deloc cu Bayern? Nu mai vrea. Pentru că vrea la Madrid. Bienvenido, Alaba! Acum vreo șapte ani fusese bienvenido, Toni Kroos! Willkommen!
În fine, ce să mai spunem de șansă și de arbitraje? Dacă Atletico avea ceva din aceste elemente fantasy, nu era egalată în minutul 120, de Schwarzenbeck, în prima ei finală de Cupa Campionilor, și nici de Sergio Ramos, în minutul 92:48 în cea de-a doua.
Iar arbitrul ar fi văzut că același Ramos deschidea scorul din ofsaid, la Milano, în cea de a treia. Iar Griezmann nu ar fi ratat penalty-ul la 0-1, și nici Juanfran pe ultimul, din seria de departajare.
Spun de Atletico pentru că acestea sunt reperele lui Guardiola cele mai recente, din Madrid. Sigur, și City se poate califica, ba chiar are o bună șansă, în definitiv, când arbitrul va fluiera începutul returului, e deja în finală. Madridul trebuie să întoarcă!
Nu va conta însă și faptul că Ancelotti e primul antrenor din lume campion în toate cele cinci mari ligi?
Nu va conta însă și faptul că Ancelotti e primul antrenor din lume campion în toate cele cinci mari ligi? În Italia, cu Milan, în Anglia, cu Chelsea, în Franța, cu PSG, în Germania, cu Bayern și acum în Spania? Va conta. Așa cum și cele trei Ligi ale Campionilor, două cu Milan, una cu Madridul, contează și ele. Două are și Pep, cu Messi la Barcelona.
Și Pep a luat titlul în Anglia și Germania. Poate îl mai ia și anul ăsta. E posibil.
Și miercuri e posibil orice. În tur, trebuia să fie 7-4, a fost 4-3. La Madrid cifrele, numerele se învârt altfel. Sigur, se pot alinia în favoarea minunatului joc colectiv al lui City. Colectiv-constructiv-ofensiv, ca în mintea lui Titi Teașcă, pe vremuri.
Ancelotti nu are pagini de genul acesta în caietele lui de tip dicționar explicativ în cinci limbi de largă, cea mai largă, circulație internațională. Are însă o clasă în plus la toate capitolele care, la final, se adună: genii în teren, le-am amintit, noroc, l-am pomenit, și pe unii în negru care țin mult la alb!
De aceea am ținut să scriu înaintea ultimei bătălii: pentru că am sentimentul net că o știu.