Morocănoșii Mulțescu și Țălnar, speranța unui zâmbet pentru dinamoviști | Editorial Andrei Trifan

Fabuloasă imaginea de la prezentarea cuplului Gigi Mulțescu – Cornel Țălnar la Dinamo. Parcă îi aveam în fața ochilor pe uriașii actori de comedie Jack Lemmon și Walther Matthau. E drept, ce se întâmplă acum în Groapă este mai degrabă o dramă, dar cum altfel te poți vindeca dacă nu prin optimism?

Adrian Mihalcea a fost demis în singurul moment de coerență pe care conducerea lui Dinamo l-a avut în ultimul an. Cu siguranță că în acest gest un rol decisiv l-au avut suporterii-acționari, care, spre surprinderea multora, fac doar lucruri bune pentru echipă.

Ce se va întâmpla de acum încolo? Greu de anticipat. Un fan hâtru arunca într-un comentariu pe internet că mai bine Țălnar și Mulțescu ar fi legitimați ca jucători. E drept, cei doi reprezintă trecutul frumos și glorios al lui Dinamo. Și de ce altceva să te legi, atunci când prezentul este negru, iar viitorul este incert, dacă nu de istoria dulce și parfumată cu trofee și performanțe europene?

Ce vor putea face într-un timp atât de scurt cei doi? Cu siguranță nu vor face minuni. Nu îl vor putea face pe Fabbrini să fie sclipitor, pe Popa să fie un marcator decent sau pe Mihai Popescu un apărător care să nu se umple de ridicol. Vor putea însă să îi facă pe jucători să își depășească puțin condiția. Mulțescu este recunoscut pentru că este un tip dur, sever și intransigent. Țălnar este renumit pentru că este apropiat, cald și blând în relația cu fotbaliștii. Polițistul rău și polițistul bun. Biciul și zahărul. Cu siguranță, nu poate fi mai rău decât a fost cu Mihalcea. Poate că vârsta îi apasă și cu greu ar mai fi putut găsi motivația să revină la un club din Liga 1, dar salvarea sanctuarului unde și-au trăit cei mai frumoși ani ai vieții este mai presus de orice imbold. Au mai multă experiență și știu mai mult fotbal ca două, trei generații de licențiați PRO la foc automat. Poate că nu vor salva Dinamo de la retrogradare, dar acum fanii “câinilor” au din nou, măcar, iluzia numită speranță! Și credința că în viața asta mai au ceva de făcut.

 

Publicat: 14 07. 2020, 21:23
Actualizat: 14 07. 2020, 21:32