Ioan Sdrobiș și Cornel Dinu! „Cu inima smulsă din piept”

Mă tot conversez în ultima vreme cu oameni pe care i-am cunoscut la începuturi. Atunci când eu eram în plin fuleu jurnalistic, iar ei savurau puterea vârstei de 50 de ani. Unul dintre ei, Ioan Sdrobiș (75 de ani). Tip slobod la gură și greu de strunit. Un om direct, corect și un antrenor bun al vremurilor sale. Mi-a plăcut întotdeauna franchețea lui.

Am luat hotărârea să public atunci când voi avea ocazia toate dialogurile pe care le voi avea cu ei. Cred că vârsta n-ar trebui să fie un aliat al uitării. Ba din contră.

Slăbiciunea mea pentru oamenii din fotbal care au trecut în plan secund din cauza trecerii timpului, mi-aș dori să-i molipsească pe mulți. Cred cu încăpățânare că experiențele și poveștile lor trebuie să fie ascultate și duse mai departe. Cred cu tărie că respectându-i pe ei, dăm valoare fotbalului de astăzi.

„Rafinamentul în fotbal e floare rară azi”

„În 1968 am vazut primul Campionat European. A fost un Iugoslavia – Italia. S-a rejucat și Italia a câștigat cu 2-0. Eram jucător atunci și simțeam că vreau să devin antrenor. Și a devenit realitate gândul ăsta. Țin minte că eram singurul de pe stradă care avea televizor” povestește Ioan Sdrobiș. Dar fotbalul românesc cum vi se pare azi? „Am o vârstă, dar nu credeam că vom ajunge aici. În starea asta deplorabilă de acum. Eu am spus întotdeauna realitatea. Și-ți zic ceva. Doar privind adevărul putem arăta că suntem jos de tot”.

Zilele de corespondență au continuat, iar la un moment dat i-am spus că-l voi suna a doua zi. N-am reușit să mă țin de promisiune spre rușinea mea, iar seara, târziu, am primit un mesaj: „Mulțumesc de telefon! Lasă, nu mai transpira, te rog!” ?. Avea dreptate. Dar l-am înduplecat într-un final. Pe 17 iunie mi-a spus franc: „Fiule, Italia o să bată tot. O să vezi. Dar oricum e o echipă mică dacă mă gândesc la trupa lui Mazzola sau Facchetti. Pentru că Germania e slabă. Sau Olanda. Voi ați văzut vreodată jucând marile valori Bekenbauer, Muller sau Cruyf? Fotbalul de astăzi e din ce în ce mai sărac. Accidentări multe și pas la portar frecvent pentru că nu au soluții. Rafinamentul în fotbal a devenit o floare rară”.

Copilul Reșiței a ajuns mare

Cînd îl întrebi de carieră, are câteva repere: „Să-ți spun ceva. Noi nu mai contăm, dar să știți că noi ăștia bătrîni și expirați am contribuit la dezvoltarea fotbalului românesc. Am dat doi căpitani de echipă națională, pe Cristi Chivu și Dragoș Grigore. Plus zeci de jucători în prima divizie”. Ioan Sdrobiș l-a lansat pe Cristi Chivu în fotbalul mare: „La 16 ani l-am băgat la joc în Divizia A. CSM Reșița contra U Cluj. Am bătut cu 2-0. Cristinel avea 16 ani și puțin. A intrat pentru că era bun și pentru că nu era nevoie de regulamentul FRF de astăzi. Fiule, de ani buni am așteptat apoi să-l văd antrenor. Și uite că timpul lui a venit. A fost  crescut de tatăl lui, iar eu i-am dat o turație în plus. Sunt fericit și bucuros pentru el. Sunt fericit să-l văd acum la treabă. Mă rog la Dumnezeu să ajute acest copil răsfățat al Reșiței”. Cu Dragoș Grigore ați mai vorbit? „Chiar înainte de primul lui meci la Rapid. Mi-a promis că nu va lua gol și s-a ținut de cuvânt”.

„Trimite-mi cartea”

Ioan Sdrobiș are o dorință pe care sper că i-o voi putea îndeplini cu ajutorul prietenului Radu Paraschivescu. Zice: „Fiule, te rog frumos să-mi faci o plăcere. Și nu contează cât costă. Vreau sa-mi trimiți și mie carte lui Radu Paraschivescu. Se cheamă – Cu inima smulsă din piept. O doresc din suflet. Sper să nu te superi. Radu este iubit în familia mea. Oana, fiica mea, este fan Paraschivescu. Eu sunt un proletar al fotbalului romanesc. Sper să nu te supere îndrăzneala mea”. Nu mă supără. Mă bucură și o voi face cu plăcere.

„Mister” Dinu

P.S: Câteodată ei, cei mai în vârstă ca noi, fac observații minunate. Care merită amintite și date ca exemplu. Ieri, în Prosport, Cornel Dinu (73 de ani) a remarcat un detaliu de o sensibilitate profundă. Adică Dinu. Cornel Dinu. Cel care de obicei e aspru și critic pe bună dreptate în ieșirile lui publice. A zis așa: „M-a impresionat o scenă uluitoare la meciul Rapidului. Nu știu dacă a remarcat-o cineva. Înainte de joc l-am văzut pe președintele Rapidului, un tânăr, pe domnul Angelescu, care-și ducea mama la meci. O doamnă respectabilă, probabil trecută de 65 de ani, pe care o ținea de braț. Își ducea mama de mână la renașterea Rapidului”.