Stafiile Europei l-au băgat în depresie pe Rădoi! OPINIE ANDREI TRIFAN
Doamne, Dumnezeule, cât de slabi suntem! Îmi amintesc de infatuatul Alibec, care arunca zeflemitor, după meciul cu Irlanda de Nord, că am jucat fotbal. Îi transmiteam să aibă mai multă decență. Din păcate, ce a urmat a confirmat exact senzația pe care o aveam: suntem incredibil de slabi.
Marionetele din Est au fost umilite de Islanda și Norvegia. Au fost mai tehnici decât noi, mai rapizi decât noi și mai ambițioși decât noi. Ne-au călcat în picioare. A intrat trenul în naționala României și a pulverizat-o. Am văzut cum stafiile Europei au reușit, în două meciuri, să bage în depresie cel mai optimist selecționer din ultimele decenii.
Mirel Rădoi a încercat, pe undeva naiv, să folosească un stil ofensiv cu măscăricii îmbrăcați în galben. Toți, o apă și un pământ. Cu Islanda, plângeau pe la colțuri că Skomina ne-a dezavantajat. Râșii nu jucaseră nimic și au dat cu piciorul (vorba vine, că nu știu să facă asta) unei șanse uriașe de a ajunge la EURO.
Au trecut trei zile, s-au schimbat liniile și rușinea a fost și mai mare. Nu exagerez cu nimic când spun că apărarea formată din Manea, Burcă, Toșca și Bancu este de departe cea mai penibilă din istoria naționalei de fotbal. Nu e cazul să îi mai luăm individual, dar ce le-au făcut Haaland și Odegaard, evident fotbaliști cu clasă, este atât de înjositor încât, pe vremuri, în curtea școlii nu ar mai fi avut voie niciodată să vină să joace. Acum, însă, nu mai e ca în curtea școlii. Alții mai buni ca ei nu avem… Știu, pare ireal și nedrept, dar ei sunt cei mai buni fotbaliști români. Asta le este valoarea.
Realitatea atât de crudă l-a lovit crunt pe Rădoi. Supărarea lui profundă și declarația halucinantă că în meciul cu Austria trebuie să limită scorul este, de fapt, adevărul nerostit în mulți ani. Răzvan Burleanu trebuie să iasă în față, nu să stea ascuns, și să spună românilor ce va urma. Ce va face pentru ca astfel de catastrofe să nu se mai repete.
Nu scorul, în sine, este problema. Atitudinea. Diferența. Neputința. Senzația că am greșit competiția. Nicolae Stanciu mai avea puțin și plângea în direct. Îl cred sincer că îl doare. E măcinat că el și ceilalți fotbaliști ai României au fost sleiți la toate capitolele de o națională mediocră, în care două staruri fac minuni. Dar nu mai e timpul în care să credem în lacrimi. Jucătorii puternici sunt bărbați și dau războaie pe teren în numele patriei și al steagului pe care îl reprezintă.
Mirel, capul sus și ieși din depresie! Probabil că Alibec e deja băgat la FIFA 21 și joacă fotbal! Să vezi ce goluri dă acolo! Îl are în echipă pe Halaand atacant, evident, că dacă s-ar baza pe Alibec…