Ti fac io pi tini, varianta „a la francaise” | EDITORIAL VALI MORARU
În ziua meciului Real – PSG am difuzat la Special un promo superb făcut de spanioli și care făcea apel la istorie și la celebra „remontada”. Erau date câteva exemple din trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat, când Real a reușit să întoarcă niște rezultate în cupele europene.
Ca fan Liverpool, am privit abordarea cu o anume îngăduință ? „Ce remontada e asta, fraților? De la 0-1 în tur? Remontadele adevărate sunt alea de la 0-3 în sus! Cea de la Istanbul, cea de pe Anfield cu Barcelona!”.
Și uite că, până la urmă, spaniolii au avut dreptate. A fost nevoie de o remontada Reală. Pentru că, la un moment dat, Real trebuia să întoarcă de la 0-2 la general, după recidiva lui Mbappe. Pentru că, exceptând vreo zece minute la început, Real nu a jucat nimic și nici nu a mai ajuns la poarta Parisului. Pentru că părea imposibil să faci față talentului din avanposturile Parisului: Neymar, Messi și Mbappe arătau că pot surclasa orice organizare defensivă, în orice moment.
Ti fac io pi tini, varianta „a la francaise”! Editorial Vali Moraru
Singura problemă era în ce minut se va face 2-0 pentru Paris, fără să mai anuleze VAR vreo reușită a lui Mbappe. Pentru că Donnarumma părea să acopere toată poarta, cum naiba să-i dai trei goluri în mai puțin de o repriză?
Și totuși…acesta este fotbalul. Nimic nu e imposibil. Se vorbește despre pedigree-ul Realului și cât contează el în astfel de confruntări. Cred că ageamiii de la conducerea PSG sunt deja sătui de discuțiile astea, în încercarea disperată de a crea propriul pedigree.
De ce spun ageamii? Cum altfel să categorisești niște băieți care stau pe un munte de bani și care cred că, dacă își trimit prințișorul să se joace de-a fotbalul la Paris, pot reseta ierarhiile mondiale. Cine să le spună că nu câștigi doar pentru că îi cumperi pe cei mai scumpi jucători? Doar pentru că nu dai doi bani pe fair-play-ul financiar? Doar pentru că apucă prințișorul de frâiele puterii și la UEFA?
În fotbal, încă mai contează și alte lucruri. Poate că nu pentru multă vreme, poate că aruncatul cu banii va câștiga în cele din urmă, da, probabil că și PSG va lua UCL, dar povestea de pe Bernabeu ne mai arată încă o dată că fotbalul încă nu a murit. Că mai contează și antrenorul, și personalitatea și caracterul jucătorilor, și istoria, și sentimentul de apartenență la o echipă, la o mare comunitate. Și, bineînțeles, valoarea.
Se mai poate vorbi de valoare. Și de lecțiile pe care le dă fotbalul câteodată. Pe Bernabeu, fotbalul a ținut să transmită: „Kylian, mai stai puțin, mai ai timp. Deocamdată, Karim e Legenda!”. Un fel de „cine n-ar bătrâni, să-și cumpere!”. Nu-i vorbă, bătrâni fură cumpărați și la PSG, dar Benzema e la Real de dinainte de a veni prințișorul Nasser la Paris.
„Hei, UEFA, păi ce facem? Unul de-al vostru se ia de arbitrii voștri atât de bine pregătiți și VĂRuiți?”
Și, ce să vezi după meci? Eleganță, spirit, decență, clasă, civilizație, toate aduse de noua ordine mondială a fotbalului, a se citi „de unde vine banu’”. Membrul în Comitetul Executiv UEFA, băiatul declarat de France Football în 2020 drept cel mai influent personaj din fotbalul mondial, da, Nasser Al Khelaifi, a făcut scandal la vestiare ca pe vremuri în Divizia A la Piatra Neamț, cu un „Ti fac io pi tini” cu accent cosmopolit.
Hei, UEFA, păi ce facem? Unul de-al vostru se ia de arbitrii voștri atât de bine pregătiți și VĂRuiți? Abia aștept marile sancțiuni la adresa finanțatorului fotbalului mondial.
Ba, mai mult, supervedeta de plastilină social media, Neymar, băiețașul care are zece pe tricou deși acum două sezoane insista că Parisul nu e „ici” pentru el, sare la gâtul lui Donnarumma, alt strateg, pentru greșeala de la primul gol. Păi, care greșeală? N-a fost fault? Că doar Nasser d-aia făcu scandal, că-l fură ăștia pe care-i plătește.
Asemănările cu ce mai vedem pe la noi nu pot fi întâmplătoare. La noi chiar a fost pionierat față de fotbalul mare. Noi le-am trăit deja pe astea: luăm un nume mare, adunăm cei mai scumpi jucători, facem scandalurile de rigoare pe modelul ”la război, ca la război, vorba aia, miau, miau, miau”, aruncăm cu euroii în stânga și-n dreapta, facem transferuri după capul nostru de mari cunoscători și transformăm echipa într-o jucărie fără nume. Altfel, ne uităm la alții cum câștigă trofeele, cum se uită și PSG la câștigătoarele de Champions League.
Dar să nu-i ziceți lui Nasser. Lăsați-l să mai încerce și la anu’.