Ultimul căpitan
„Lucas e un jucător cu mentalitate de învingător și eu cred că va fi unul dintre liderii echipei în scurt timp. Ținând cont că am transferat caractere bune, integrarea va fi rapidă. E foarte important pentru echipa să aibă lideri în teren, dincolo de ce încercăm noi și pregătim noi, implicarea unor jucători în momentele grele, devine decisivă. Lucas ne poate aduce și partea asta de leadership în interiorul echipei”. A dictat Ovidiu Burcă, un antrenor ghiftuit de conducători cu „un lider” cu „mentalitate de învingător”. Lucas n-a fost nici una, nici alta.
Ultimul căpitan al clubului la care suporterii îl cântă, neîncetat, pe „Unicul Căpitan”. Azi, Cătălin Hîldan ar fi împlinit 48 de ani
Și Lucas Ales a luat decizia. Și-a împachetat mentalitatea și a înghesuit, într-un colț de geantă, profesionalismul. Cât timp a îmbrăcat tricoul „câinilor”, brazilianul a fost fix un brav pierzător. O spune realitatea barbară a cifrelor. Stoperul a început cu mai multe vizite în Bulgaria pentru a putea obține permisul de muncă. Astfel, cinci meciuri le-a ratat, nu a prins lotul, apoi a debutat chiar cu FCU Craiova, în tur. A bifat 16 partide în Superliga și un joc în cupă. Cu el pe teren, Dinamo a câștigat 8 puncte. În 8 meciuri, Lucas a purtat banderola cu chipul stilizat al lui Cătălin Hîldan pe mână. „Am transferat caractere bune”. Unicul Căpitan ar fi împlinit, în ziua în care Lucas își face bagajele pentru a pleca în țările arabe, la un contract mai bun, 48 de ani.
Fotbalistul a fost plătit cu 5.000 euro din club și alți 5.000, în taina compromisului, dintr-un depozit pentru „caractere bune”, din conturile Red&White. Clauza pentru despărțirea unilaterală este de 65.000 euro în iarnă și 130.000 la vară. Aici nu știm dacă plecarea lui Lucas nu devine chiar o afacere pentru Dinamo. 65.000, prețul pierderii unui „caracter”.
Clauza fixată, dezvăluită de ProSport la scurt timp după ce fotbalistul a fost legitimat, demonstrează – sau trădează- fix priceperea celor care iau și au luat decizii în „Ștefan cel Mare”!
Am scris „Ștefan cel Mare”? Strada Buzești, noul punct de lucru al societății care administrează clubul cu cele mai multe trofee din Superliga. Și milioanele de sentimente ale unor fani dezorientați.
„Cătălin, eu la tine mă închin!”. Lucas Alves, un trecător prin clasorul „câinilor”, lasă pe banca vestiarului o banderolă cu chipul unui fotbalist care a murit îmbrăcat în echipamentul echipei sale. În aceste condiții, situația brazilianului a fost – și este – , în sine, o blasfemie.
Șefii au spus că acceptat această clauză – bumerang care acum i-a lovit în tâmplă, în plin efect al salvării, pentru a-l putea convinge să joace în România. Aici e partea de interpretare. Eroare 404, această înțelegere nu trebuia așezată în contract. E împotriva clubului și al propriului interes. Practic, Alves nici nu a apucat să-și demonstreze… caracterul. Relația lui Dinamo cu el a fost, mai degrabă, o nepotrivire de caractere. Preț de partaj? 65.000 euro! Totul chiar pare că se transformă într-o afacere bună.
„Nu m-am gândit prea mult…”. Nici cei care te-au adus!
„Am avut această oportunitate să vin la Dinamo și nu m-am gândit prea mult. Știu care a fost situația din ultimii doi ani, e o provocare să creștem clubul, e o motivație pentru mine”, spunea fundașul, pentru Radio Dinamo, în primele sale interviuri acordate în România. Acum, după șase luni și 17 meciuri, oportunitatea brazilianului devine, fără resentimente, plecarea. Și atunci cu banderola cum facem? Aici picură partea morală a chestiunii!
Jucătorul pleacă într-un moment în care cei care l-au semnat sunt cu ochii larg deschiși înfundați în „lanterna roșie”.
Știți, domnul Voicu, ce semnificație are lanterna roșie? Priviți clasamentul! Nu, pentru așa ceva nu ai nevoie de baterii. Funcționează cu know-how.
Epitropul Eugen Voicu este președintele Consiliului de Administrație al Red&White, așa cum am spus, societatea care l-a plătit pe Lucas Alves cu jumătate din salariul încasat pentru reprezentația uscată de la Dinamo.
Dar în discuția asta nu Lucas pare principalul vinovat. El pleacă la mai bine. În ce morală se poate scălda un mercenar? În culpă sunt cei care au acceptat o asemenea clauză, o așa situație, cei care au tradus atât de ieftin însemnătatea banderolei unui asemenea club. „Am transferat caractere bune…” . 65.000 de euro, ofertă de caractere, de neratat. La piață la Buzești.
La echipa la care suporterii îl cântă neîncetat pe „Unicul Căpitan”, Lucas Alves va rămâne… ultimul căpitan. Unii pleacă, în cofrajul unor clauze, alții rămân să stingă lanterna. Întrebat în emisiunea EXCLUSIV DINAMO dacă se va simți vinovat pentru retrogradarea lui Dinamo, Ovidiu Burcă a răspuns, tranșant, „nu!” Motivarea declarației o are antrenorul, în timp ce Eugen Voicu trebuie să caute butonul într-un fenomen pe care, la un an după ce l-a accesat, pare că nu-l înțelege. Nici el, nici alții din strada Buzești.