Un sfat pentru Rădoi și un regret numit Tătărușanu | OPINIE ANDREI TRIFAN
Ce ne-am mai chinuit. S-a terminat și Liga Națiunilor. Meciul cu Irlanda de Nord ne-a arătat, încă o dată, limitele evidente pe care le avem la nivel fotbalistic. A părut un haos general. Și principalul vinovat pentru acest lucru este, ca peste tot în lume, selecționerul.
Schimbarea sistemului de joc a bulversat total reperele și așa frânte ale unor tricolori mediocri. Nu știu câți dintre fotbaliștii noștri mai jucaseră un meci oficial în 3-4-3, iar astfel de experimente, în meciuri cu miză, sunt mai degrabă dovada unei gândiri de tip kamikaze, decât a uneia logice și curajoase, în sens pozitiv.
Naționala României e mai tristă ca o zi de toamnă ploioasă. Nicio sclipire, nicio idee clară de joc, nicio fază demnă de o reprezentativă cu ștaif. Sunt convins că intențiile lui Mirel Rădoi au la bază dorința de a aduce o imagine nouă, de a arăta că și noi putem, doar că „marfa” nu îl ajută. Adesea, a înțelege cu exactitate valoarea oamenilor tăi îți aduce mai mult decât supraevaluarea calităților acestora.
Nu înțeleg ce justificare a avut titularizarea lui Dan Nistor. Ce îl recomanda pe mijlocașul Craiovei, în acest moment al carierei sale, să fie titular în partida din Irlanda de Nord? Prestația de pe teren a acestuia a fost în nota așteptată: pase la alibi, mingi lungi, aruncate direct la adversar, depășit ușor în duelurile unu la unu. Și exemplele pot continua. Toșca, Alibec…
Mirel Rădoi trebuie să învețe din propriile erori înaintea viitoarelor preliminarii. Nimeni nu are dreptul, indiferent de nume sau de trecutul sportiv, să se joace cu destinul naționalei României. Rădoi trebuia să anunțe că rămâne selecționer înaintea partidelor cu Norvegia și Irlanda de Nord, nu să aștepte ajutorul Divinității și al Serbiei pentru a refuza Craiova. Nu miza doar pe noroc! Este un sfat pe care i-l dau celui în care îmi pun speranța să ne califice la Mondiale.
Avem gânduri mondiale și ambiții europene, dar realitățile sunt dâmbovițene. În acest context, retragerea lui Ciprian Tătărușanu îmi provoacă un sentiment de regret.
Cu siguranță că Tătărușanu nu este cel mai simpatic fotbalist pentru fani sau pentru noi, jurnaliștii. Stilul zeflemitor, arogant și, adeseori, neimplicat nu poate fi pe gustul unor oameni cu bun simț. A recunoscut-o chiar și el, în scrisoarea de adio.
Pe teren, însă, Tătărușanu a fost dintre cei mai buni pe care România i-a avut. Timp de mai bine de un deceniu, infatuatul ăsta ne-a asigurat liniștea pe un post complicat. Îți dai seama cât de valoros este un fotbalist atunci când nu îl mai ai și începi să îți faci griji când te gândești cine îl va înlocui. Ionuț Radu? Andrei Vlad? Cristian Bălgrădean? Dar asta este deja problema noastră. Pe Tătărușanu oricum nu îl interesează ce gândesc suporterii echipei naționale.