Atanas și realismul magic al bunicului

Atanas și realismul magic al bunicului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Continuă să se lucreze sub o presiune benefică la Universitatea Craiova, după ceva meciuri care i-au fost luate în brațe de Neșansă. A revenit însă jocul bun și un pic de dreptate pe tabelă și, chiar dacă, deocamdată, e și cu fapte și cu vorbe, e foarte bine. Sunt foarte sigur că, în viață, multe pleacă de la vorbe. Dar și mai multe, de la fapte.

Joi, 10 februarie 2022, în Ștefan cel Mare, s-au scris mai multe astfel de istorii, una plecând de la vorbe. De la cuvinte, cum doriți. Mai întâi, “Campioana unei mari iubiri”, care își datorează acest nume de alint lui Adrian Păunescu și chiar lui Dinamo, a învins cu 6-1. Acum 49 de ani, în iunie 1973, cele două mari echipe terminau la egalitate de puncte campionatul și bucureștenii luau titlul grație unui singur gol diferență de golaveraj. Revista Flacăra, condusă de un tânăr de 29 de ani, a pus față în față fotografiile celor două, Dinamo și Universitatea Craiova, scriind “campioana României” deasupra pozei de grup a primei și “campioana unei mari iubiri” în capul paginii rezervate celeilalte.

Învingătoarea a primit o pagină alb-negru, vicecampioana, una color. Dinamo câștigase, cu doar trei zile mai devreme, cu 4-0, ultimul meci, exact scorul care îi trebuia să ia campionatul dacă Universitatea Craiova pierdea la Arad, cu UTA. A pierdut, a fost 1-0, gol Brosovszky. Acel meci câștigat de Dinamo fusese cu campioana en-titre, FC Argeș, echipa lui Dobrin terminând pe locul 3 la finalul marii lupte dintre Dinu și Oblemenco.

Marius Mitran, editorial despre Atanas Trică și bunicul Ilie Balaci

Păunescu a pus culori pe rana oltenilor lui și a trimis în legendă o expresie care trebuia să panseze și să anuleze acel gol avantaj al echipei care avea, oricum, toate avantajele.
Așa a fost acum aproape o jumătate de secol. Zilele trecute a venit un fel de răspuns peste timp.

Dar nu, nu victoria Craiovei e semnul că s-a întâmplat ceva ieșit din comun, nici măcar scorul, care a trimis, totuși, Universitatea în istorie, reușind să fie echipa care a marcat cele mai multe goluri împotriva lui Dinamo, pe terenul acesteia.
Ci altceva. Faptul că Atanas Trică, nepotul lui Ilie Balaci, a reușit să înscrie, având pe spatele tricoului său numărul 88, și a făcut asta în minutul 88, pe terenul celei mai mari rivale a tatălui lui, dar, mai cu seamă, a bunicului. Acest număr 8, repetat, pe care Marele Blond l-a sacralizat în timpul vieții și l-a oferit infinitului din noi după ce ne-a părăsit.

Dacă admitem că nimic nu e întâmplător în viață, atunci golul înscris de Atanas e o mărturie despre identitate. Așa cum a fost și ziua în care Păunescu a pus pe fruntea Universității acea denumire care s-a dovedit mai emoționantă decât pierderea dramatică a titlului de atunci, și chiar mai valoroasă, în timp, decât triumful celorlalți.

 

Nimic nu e întâmplător. Atanas Trică, pe drumul bunicului Ilie Balaci la Universitatea Craiova

„Campioana unei mari iubiri” continuă astăzi povestea desprinsă de clasament și inclusă într-o relație specială cu destinul. Cred că Universitatea a câștigat un jucător mare, iar timpul va confirma datele prin care s-a prezentat, punctual, la întâlnirea cu istoria fotbalului românesc, ca să citez din același mare poet.
Atanas Trică e, printr-o soartă aparte, un fotbalist care a știut că va înscrie, dacă i se va da o șansă, cât de mică, să joace. L-am ascultat pe bunicul lui, cândva, povestind despre viitor ca și cum l-ar fi cunoscut. Poate doar literatura latino-americană să fi fost mai expresivă, deși nu aș băga mâna în foc, decât felul în care geniul lui Ilie Balaci descria ce a trăit în carieră, proiectând, aproape în același timp pe care ni l-a dat să-i fim martori ai poveștii, un viitor care întotdeauna i se confirma.

Atanas e la celălat capăt al aceleiași povești. Dacă aveți puțină răbdare, puteți găsi zvâcnirea sa teribilă de la golul cu Dinamo în debutul marelui meci dintre Universitatea Craiova și Leeds United: tot la colțul scurt, surprinzător și eficient. Doar că acum 43 de ani marca bunicul lui. Campiona unei mari iubiri era și este aceeași! De asta scriu, aproape cu lacrimi în ochi, ca ale puștiului alergând spre Laurențiu Reghecampf, cel care i-a dat șansa: nu e întâmplare, poate e destin! Sigur e destin.

Altfel, Universitatea Craiova nu are rivalități, ci doar întâlniri cu istoria. Așa i-a fost scris mai demult, într-o revistă în care pe prima pagină se făcea trimitere la studenți și la Jimi Hendrix. Și americanul, tot cel mai mare al tuturor timpurilor!

Marius Mitran / Autor
Recunoscut după apelativul de "Maestru" pentru cunoștințele în materie de fotbal și, în general, de sport, Marius Mitran se întoarce în echipa ProSport după o pauză de 16 ani. A debutat în presă în anul 1992 la ziarul Ora (1992-1994). După doi ani, s-a mutat la Gazeta Sporturilor (1994-1995), ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă obligatorie pentru șoferi. E valabilă pe toate drumurile din România. Amendă 4.500 de lei pentru cine NU o achită
Taxă obligatorie pentru șoferi. E valabilă pe toate drumurile din România. Amendă 4.500 de lei pentru cine NU o achită
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×