CS:GO – Stickerele BLAST Paris Major 2023 au fost introduse în noul update de la VALVE

Redactor:
Vlad Ionescu
CS:GO - Stickerele BLAST Paris Major 2023 au fost introduse în noul update de la VALVE
  • Publicat:

Scena de Counter Strike: Global Offensive este una foarte competitivă și dinamică, jocul având milioane de utilizatori la nivel mondial. Există o mulțime de competiții și turnee profesioniste, acolo unde cele mai bune echipe se luptă pentru premii în valoare de milioane de euro. Bineînțeles, toate aceste turnee vin, de la sine, și cu o mulțime de sponsori importanți din lumea gaming-ului.

Evenimentul MAJOR este unul dintre cele mai importante turnee, trofeul fiind un vis pentru absolut toate echipele. Practic, putem compara acest trofeu cu cel al competiției Uefa Champions League în fotbal.

Fanii sunt deja entuziasmanți pentru turneul de anul acesta

În urmă cu câteva luni, BLAST a anunțat că evenimentul Major va fi găzduit în capitala Franței în 2023, ceea ce a stârnit interesul comunității de CS:GO. De asemenea, au fost anunțate o serie de alte evenimente și competiții care vor avea loc înainte de acest Major, iar fanii au fost entuziasmați să își arate sprijinul față de echipele lor preferate cu ajutorul sticker-urilor corespunzătoare.

În cele din urmă, cu ultimul update al jocului, fanii au putut să își achiziționeze noile sticker-uri, care includ diferite logo-uri și design-uri inspirate de Paris. Acestea pot fi folosite pentru a decora armele jucătorilor și pentru a le arăta susținerea în timpul meciurilor.

Deși sticker-urile nu influențează în niciun fel performanța jucătorilor, ele sunt un mod distractiv de a arăta sprijinul pentru echipele preferate și de a adăuga o notă personală jocului. Fanii sunt deja încântați de noile sticker-uri și se așteaptă cu nerăbdare să vadă echipele preferate luptându-se la BLAST Paris Major în 2023.

Turneu va putea fi vizionat, în mod gratuit, pe canalul Twitch al organizatorului, cât și pe YouTube. Cele mai bune echipe se vor lupta pentru un fond de premiere în valoare de 1 milion de euro, care va fi distribuit în funcție de clasamentul final.

 

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu:
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu: "L-am întrebat cum a gândit. El nu…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×