Esports Summit Bucharest live la ProSport: Va fi adoptată legea care recunoaște oficial esports în România?
La nivel mondial, industria de esports adună anual milioane de spectatori, iar premiile competițiilor depășesc 100 milioane de dolari. În România, se vorbește din ce în ce mai mult despre esports, iar la începutul verii a fost trimisă către Parlament propunerea de modificare a legii sportului, un proiect de lege care ar urma să recunoașcă sporturile electronice în România, astfel încât esports să poată fi dezvoltată și organizată la fel ca și ramurile sportive clasice. Este schimbarea legii sportului cel mai bun scenariu?
- Conferința anuală Esports Summit Bucharest 2022 se vede LIVE pe ProSport, marți, 27 septembrie, de la ora 10:00. Pe lângă transmisiunea în direct, cele mai importante detalii din fiecare panel se vor regăsi în cadrul articolului sub formă de text.
“La Esports Summit Bucharest 2021 era anunțată inițiativa legislativă care urmărea să aducă recunoașterea oficială a esports-ului în România. Inițiațiva a prins contur și a fost depusă vara aceasta în Parlament. Acum se află în dezbatere la comisii. Va trece in forma actuală? Ce îmbunătățiri necesită? Există voci împotrivă? Care ar fi argumentele acestora? Vom afla la Esports Summit Bucharest 2022”, declară Tudor Dăescu, Președinte Esports Summit Bucharest.
Cea de-a doua ediție Esports Summit Bucharest va prezenta ecosistemul esports la nivel mondial și tendințele și oportunitățile existente pe piața din România. Evenimentul va aduce la un loc peste 20 de speakeri, de la jucători de esports, jucători de fotbal, autorități guvernamentale, cât și reprezentanți ai brandurilor endemice și non-endemice care investesc deja în domeniu.
Invitații speciali sunt Ciprian Marica, fostul reprezentant al Echipei Naționale, și Ana Dumbravă, jucătoare pro de CS:GO, care a obținut de curând titlul de MVP (Most Valuable Player) în cadrul turneului ESL Impact League Season 1 din Statele Unite.
Alături de ei vor fi prezenți Octav ‘’ang’’ Crețu (Nexus Gaming), Mihai Cotos (Digital Crusade), Sergiu Bura (OneTap), Mara Mareș, consilier de stat, Vlad Marinescu (IESF), Nedim Baytorun (Vodafone), Katerina Todorovschi (BCR), Marius Radu (GG Industry), Sergi Mesonero (ISFE), Alexandru Șiclovan (Racing League Romania), streamerii JaxiTV și Ovvy, Mihnea Brașoveanu (Sphera Franchise Group), Ioana Mârzac-Sigarteu (Samsung), Adrian Socaciu (Institutul Sportiv Român), Răzvan Acsente (Tazz), Irina Folea (Logitech), Cătălin Butnariu (RGDA) și Alexandru Ion (Nexus Gaming).
Esports Summit Bucharest 2022 connected by Vodafone este prezentat de BCR și este un eveniment susținut de Amber, AGON by AOC, Kiss FM și Pro Sport.
Panel-uri Esports Summit Bucharest 2022:
- Esports – un fenomen global. România: scenarii viitoare și adaptare
- Politici eficiente pentru creșterea esports
- Evenimente naționale, evenimente independente și evenimentele publisherilor
- Investiții în Esports. Echipe și brand-uri
- Sportivi și gameri. Similarități & stil de viață
- Comunicarea în esports. Oportunități de marketing și advertising pentru o audiență în creștere rapidă
Primul panel, Esports – un fenomen global. România: prezent si scenarii viitoare, are ca temă de discuție modul în care sportul electronic se dezvoltă la nivel global și potențialul pe care România îl are în acest context, datorită interesului brandurilor de a investi în domeniu și a numărului în creștere a competițiilor.
Oportunitătile pe care România le are în contextul global al sporturilor electronice sunt strâns legate de recunoaștrerea domeniului la nivel național. Cel de-al doilea panel va dezbate rolul politicilor în crearea unui ecosistem favorabil pentru sportului electronic. În prezent, propunerea modificării legii sportului se află în dezbatere în Parlament. O astfel de recunoaștere va permite unui jucător de esports să aibă o profesie legală, asemenea unui atlet profesionist legitimat la un club sportiv. În cadrul panel-ului, legiuitori și specialiști locali discută despre modul în care diverse forme de organizare a esports pot contribui la construirea unui ecosistem local benefic pentru jucători și cluburi.
A treia temă pune în discuție diferențele dintre diversele forme de organizare a evenimentelor. Cu ce se deosebesc evenimentele naționale de evenimente organizate de publisheri și de evenimentele independente?
Investițiile în Esports vor fi dezbătute în cadrul unui panel dedicat organizațiilor profesioniste, sponsorilor și brand-urilor interesate să investească în acest domeniu.
Panelul Atleți și Gameri își propune să evidențieze similaritățile pe care sportul clasic și cel electronic le au în comun. Împreună cu invitați din esports sporturile tradiționale, vom discuta și compara viața unui atlet cu viața unui jucător profesionist de sport electronic.
Ultimul subiect pe agenda îl reprezintă Comunicarea în Esports. De la an la an tot mai multe branduri mari se alătură industriei esports, alegând să investească într-un domeniu care este privit ca sportul viitorului. Alături de invitați din industrie vom dezbate tendințele în comunicare din zona de gaming la nivel global și deschiderea tot mai mare pe care brandurile o au catre acest domeniu.