FOOTBALL MANAGER 2010 A AJUNS DEJA NO. 1 ÎN TOPUL VÂNZĂ‚RILOR
FM10 a devansat în Marea Britanie tiluri de renume cum sunt
FIFA 10, Pro Evolution Soccer 2010 și GTA Episodes – Liberty
City
4 noiembrie 2009 – Noul simulator Football Manager 2010, creat de
Sports Interactive, a ajuns pe locul întâi în topul vânzărilor din
Anglia și a devansat titluri extrem de cunoscute, precum FIFA 10,
Pro Evolution Soccer 2010 sau Grand Theft Auto Episodes – Liberty
City.
Iată cum arată topul la două zile de la lansarea lui Football
Manager 2010:
1. Football Manager 2010 – Sports Interactive
2. Wii Fit Plus – Nintendo
3. FIFA 10 – EA Canada
4. Forza Motorsport 3 – Turn 10 Studios
5. Pro Evolution Soccer 2010 – Konami Digital
Entertainment
6. Grand Theft Auto Episodes – Liberty City – Rockstar
North
7. Mario & Sonic at the Olympic Winter Games – SEGA
8. Tekken 6 – Namco
9. Borderlands – Gearbox Software
10. Wii Sports Resort – Nintendo
Football Manager 2010 este localizat parțial în limba română
(manualul și coperta jocului) cu ajutorul membrilor comunității
Football Manager România (www.FMRO.ro).
Iată ce a declarat Mihai Andrieș, șeful comunității FMRO.ro și Head
Reasearcher Romania pentru Sports Interactive:
„Faptul că Football Manager 2010 a ajuns pe locul întâi
imediat după lansare mi se pare un lucru normal, deoarece este cel
mai bun simulator de management fotbalistic din lume la ora
actuală. Încă o dată se dovedește că cel mai bun job din lume
rămâne să fii manager în FM10. Spre deosebire de anii anteriori,
feedback-ul pe care l-am primit pe forumul comunității românești a
fost neașteptat de bun.
Numărul celor interesați de comandarea jocului a depășit până și
cele mai optimiste prognoze. Este un semn bun că și în România au
început să se miște lucrurile și că fanii români au început să
cumpere jocuri în original.
S-a lucrat foarte mult la baza de date și s-a ajuns la peste 7.000
de jucători și membrii de staff tehnic în baza de date românească,
din toate campionatele românești. Baza de date este acum
actualizata la nivelul începutului lunii septembrie 2009 și
reflectă exact componența și structura primelor trei eșaloane. Prin
patch-ul creat de comunitatea FMRO.ro se poate juca, în premieră,
și în al treilea eșalon, urmând ca la următoarele update-uri
oficiale să se poată juca și în liga a patra, cu începere din
februarie 2010.
Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care consider că
Football Manager 2010 va fi un adevărat succes și în
România.„
Football Manager 2010, creat de studiourile Sports Interactive și
publicat de SEGA, le oferă jucătorilor „wannabe managers” o serie
de îmbunătățiri față de jocurile anterioare ale seriei, printre
care se numără Tactics Creator și posibilitatea de a „striga” la
jucători de pe marginea terenului, feedback îmbunătățit în urma
meciurilor, o nouă interfață pentru utilizator, Data Editor nou și
un mod de vizualizare 3D îmbunătățit, cu efecte de iluminare
realiste și gazon degradabil.
Football Manager 2010 este disponibil și în România, în variante
PC/Apple Mac și PSP, din 5 noiembrie 2009, la prețul de 139,9
lei.
Despre SEGA® Europe:
SEGA® Europe Ltd. este divizia de distribuție europeană a
corporației SEGA, al cărei sediu principal se află în Tokyo,
Japonia. SEGA este lider mondial în divertismentul interactiv și
produce și distribuie software de divertisment interactiv pentru o
gamă largă de platforme hardware, inclusiv PC, dispozitive wireless
și console Nintendo, Microsoft și Sony Computer Entertainment
Europe. Situl oficial SEGA Europe se găsește la adresa
www.sega-europe.com.
Despre Sports Interactive Ltd.:
Sports Interactive (SI) este cel mai important producător de
simulatoare de management fotbalistic din lume, mulțumită seriei de
jocuri Football Manager. Înființată în 1994 în zona Old Street din
Londra, SI are 60 de angajați permanenți și colaborează cu peste
1.500 de specialiști din întreaga lume. Jocurile produse de SI s-au
bucurat de un succes comercial și critic fără precedent – nouă
dintre acestea se regăsesc în UK Top 20 al celor mai rapid vândute
jocuri pentru PC din toate timpurile, iar cinci dintre ele în UK
Top 20 al celor mai bine vândute jocuri pentru PC din toate
timpurile.
Sports Interactive a fuzionat cu SEGA în 2006. Mai multe informații
despre SI se găsesc la adresa www.sigames.com.