Mutu e „Murgu”** și în FIFA 10! Vezi aici video și foto!

Ca de obicei, odată cu apropierea Sărbătorilor de Iarnă
apar și noile versiuni de jocuri pe calculator. Între ele se află
și cele de sport.

FIFA Soccer 10 va fi lansat oficial chiar astăzi. Ca de obicei,
este vorba de îmbunătățiri de grafică, dar și de „lot”. Astfel,
naționala Olandei este în sfârșit prezentă cu numele reale ale
jucătorilor. În schimb, Mutu apare tot ca „Adrian Murgu”. Deși
românul este cotat ca Benzema, EA Sports n-a achiziționat
drepturile de a folosi numele jucătorului. Chivu e printre cei mai
buni din joc, în schimb, Rădoi nu este prezent deloc. Lobonț este
deja titular la AS Roma, iar Hagi apare în echipa secolului.

ProSport
e în Football Manager

Pe 30 octombrie va fi lansat oficial și Football Manager 2010.
Jocul care te face antrenor si președinte de club în același timp
va beneficia de o interfață grafică schimbată complet. Noutăți
majore și la tactică, unde a fost introdus un „wizard” numit
Tactics Creator, care vă va ajuta să vă personalizați formulele de
joc. În timpul meciurilor există acum „touchline instructions”,
adică instrucțiunile „strigate” de pe bancă. În FM 2010 poate fi
folosită în premieră și Liga a III-a din România, cu ajutorul unui
fișier de configurare care va fi disponibil pe site-ul oficial de
research pentru România: www.fmro.ro. Acest lucru va
fi posibil datorită noului editor inclus în FM 2010 care
facilitează crearea de competiții personalizate. În plus, SI Games
a achiziționat licența pentru primul eșalon al țării noastre,
astfel că în joc va apărea sub numele oficial de Liga I. Tabloul
este întregit de premiera media, ProSport și Liga2.ro fiind primele
reprezentante ale presei sportive românești la conferințele de
presă pe care le veți susține în joc!

Football Manager
2010

Publicat: 02 10. 2009, 10:13
Actualizat: 02 10. 2009, 11:00