Unul dintre cele mai așteptate evenimente din FIFA 20 a fost reluat! Cristiano Ronaldo și Sergio Ramos, jucătorii potențiali din „Team Of The Week”. Ce rating pot primi cardurile acestora
Evenimentul „Team Of The Week” a fost reluat oficial săptămâna trecută, iar printre cei mai importanți jucători ai evenimentului s-au numărat Kevin De Bruyne, Robert Lewandowski, Karim Benzema și Erling Haaland. În fiecare săptămână, cei de la EA Sports lansează o echipă formată din cei mai buni jucători ai etapei, aceștia fiind selectați având în vedere prestația bună din campionat.
ProSport vă propune un articol unde vom analiza cele mai bune prestații ale acestui weekend, iar la final, vom alcătui cea mai bună echipă a săptămânii.
Recenzia „Team Of The Week”, a doua serie de la reluarea evenimentului
Kasper Schmeichel (OVR 83 → SIF 87)
Christian Gunter (OVR 75 → IF 81)
Sergio Ramos (OVR 89 → SIF 92)
Matthijs de Ligt (OVR 85 → OTW 89)
Yuya Osako (OVR 76 → IF 81)
Thomas Muller (OVR 86 → IF 88)
Fabinho (OVR 85 → SIF 87)
Cristiano Ronaldo (OVR 93 → SIF 95)
Andrej Kramaric (OVR 83 → IF 85)
Timo Werner (OVR 86 → HL 90)
Anthony Martial (OVR 83 → SIF 87)
Kasper Schmeichel a făcut un meci impecabil în partida din weekend, Leicester terminând la egalitate meciul disputat împotriva celor de la Brighton. Portarul gazdelor a reușit să apere un penalty și a obținut pentru formația sa un punct extrem de important în lupta pentru locul 3 din Premier League.
Real Madrid a câștigat cu scorul de 2-0 meciul disputat împotriva celor de la Mallorca, Sergio Ramos marcând un gol senzațional din lovitură liberă.
Bayern a reușit să se impună cu scorul de 4-0 în victoria împotriva celor de la Wolfsburg. Mijlocașul Thomas Muller a reușit să marcheze un gol și să ofere o pasă decisivă.
La fel ca și în cazul lui Thomas Muller, Fabinho a reușit să marcheze un gol și să ofere o pasă decisivă în victoria echipei sale, meci incheiat cu scorul de 4-0.