Este alertă în fotbalul spaniol. După brazilianul lui Atletico Madrid, Renan Lodi, alți doi jucători din prima divizie spaniolă au fost depistați pozitivi cu noul coronavirus. Alex Remiro, portarul lui Real Sociedad, și mijlocașul venezuelean al celor de la Granada Yangel Herrera au dat alarma în Spania după ce au fost testați împotriva COVID-19.
Spaniolii vor să revină încet-încet la normalitate, astfel că a fost permisă revenirea echipelor la antrenamente, urmând ca meciurile să se reia după mijlocul lunii iunie, în funcție de cum va evolua pandemia de coronavirus.
Revenirea echipelor la pregătiri a adus, așa cum era de așteptat, la descoperirea de noi cazuri de coronavirus în fotbalul spaniol.
As informează că portarul de 25 de ani al lui Real Sociedad a fost găsit pozitiv în urma testelor efectuate împreunaă cu echipa. Jucătorul a efectuat testul miercuri, iar acum se află în izolare. Alex Remiro este asimptomatic, iar sursa citată notează că este pe cale de vindecare.
Tot sâmbătă, spaniolii au anunțat și infectarea lui Yangel Herrera. Mijlocașul nu a prezentat simptome până acum, dar presa din Spania notează că a prezentat o încărctură virală sufiecient de mare pentru a fi trecut în carantină.
Yangel Herrera are 22 de ani și are contract cu Granada până în această vară. Venezueleanul este împrumutat de la Manchester City și are o cotă de 9 milioane de euro.
Nici Atletico Madrid nu a scăpat de coșmarul SARS-CoV 2. Brazilianul Renan Lodi a fost găsit pozitiv. El a prezentat simptome încă din luna martie, dar a fost gpsit negativ după mai multe teste.
Marca anunță că fundașul stânga va sta 10 zile în izolare, după care va fi iarăși testat.
Renan Lodi are 22 de ani și a fost adus de Atletico în 2019 de la Atletico Paranaense. Are 23 de meciuri și un gol marcat pentru Madrid. Are și 4 selecții la naționala Braziliei.
Dacă va reîncepe la data dorită, anume începutul lunii iunie, La Liga va reveni cu etapa cu numărul 28, ce trebuia să se joace în jurul datei de 15 martie, după cum urmează:
Espanyol – Alaves Real Sociedad – Osasuna Athletic Bilbao – Atletico Madrid Celta – Villarreal Leganes – Real Valladolid Mallorca – Barcelona Real Madrid – Eibar Valencia – Levante Granada – Getafe Sevilla – Real Betis
ERAN 5 POSITIVOS SUPUESTAMENTE 1) Renan Lodi Atlético 2) Alex Remiro Erreala 3) Yangel Herrera Granada Quienes serán los 2 que quedan? https://t.co/prf5I0mlkd — Dani Lanso (@DaniLanso20) May 9, 2020
ERAN 5 POSITIVOS SUPUESTAMENTE
1) Renan Lodi Atlético 2) Alex Remiro Erreala 3) Yangel Herrera Granada
Quienes serán los 2 que quedan? https://t.co/prf5I0mlkd
— Dani Lanso (@DaniLanso20) May 9, 2020
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER