Andrei Burcă, distrus după înfrângerea cu Dinamo Zagreb: „Dădeam șuturi la poartă, sărea mingea la ei!”

Andrei Burca isi incurajeaza colegii in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si CFR Cluj, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, disputat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, duminica 23 februarie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

CFR Cluj a fost eliminată din turul 2 al preliminariilor Ligii Campionilor de Dinamo Zagreb cu 2-3, după loviturile de departajare. Andrei Burcă a fost extrem de deprimat la interviurile de după meci și a declarat că nu-i vine să creadă că CFR Cluj a fost eliminat din Liga Campionilor.

După ce a fost eliminată de Dinamo Zagreb, CFR Cluj va juca în turul 3 al prilimariilor Europa League.

Andrei Burcă, distrus după înfrângerea cu Dinamo Zagreb

Fundașul lui CFR Cluj susține că și-a studiat foarte bine adversa, însă norocul nu a fost de partea campioanei României. Fotbalistul ardelenilor spune că jucătorii trebuie să-și revină foarte repede, deoarece urmează o nouă luptă în Europa League.

„Am avut șansa noastră, am făcut un meci bun. Însă așa este la fotbal. Sunt dezamăgit, încă nu-mi vine să cred. Sunt foarte dezamăgit, însa trebuie să ridicăm capul pentru că avem sâmbătă meci. Dădeam șuturi la poartă, sărea mingea la ei. Noi i-am studiat foarte bine, cred că toată lumea e conștientă de ce echipă bună am întâlnit. Alteori ne-am bucurat, acum este momentul să suferim. Trebuie să ne revenim după acest meci și să ne încărcăm bateriile pentru a juca in Europa League”, a declarat Andrei Burcă pentru Look Sport.

Iuliu Mureșan are încredere că CFR Cluj poate să ajungă în grupele Europa League

Fostul oficial de la CFR a apreciat jocul prestat de campioana României și susține că aceasta ar fi putut să o învingă pe Dinamo Zagreb, însă trebuia să tranșeze meciul în timpul regulamentar.

„Eu am spus că nu va fi o diferență așa mare cum spunea și Dan Petrescu și multă lume, pentru că CFR știe să pregătească meciurile la un asemenea nivel. Sigur, trebuia tranșată partida în minutele regulamentare. Eu m-am bucurat, personal, că Debeljuh a jucat bine. CFR a jucat, a luptat, nu poți să spui nimic. Sigur că e și la început campionatul… Continuă în Europa League și eu cred că are șanse să ajungă în grupe. O să fie și cap de serie și are șanse să ajungă în play-off. CFR a demonstrat că e o echipă bună, cea mai bună din campionatul românesc și putea să o elimine pe Dinamo Zagreb.
Nu există echipă fără croați. Croații sunt în toate marile echipe și sunt determinanți la echipele pentru care joacă, pe când jucătorii noștri nu joacă la echipele pe unde merg. E trist, dar asta e situația.
Mai e un meci în campionat și sunt două săptămâni de pauză în care se pot regla niște lucruri. Dan Petrescu știe ce are de făcut. E posibil ca CFR să ajungă în grupele Europa League, deși mai este turul 3. Niciodată nu e bine să spui sigur. Asta e frumusețea fotbalului, că se poate întâmpla orice la un moment dat”, a spus Iuliu Mureșan, la Digi Sport.

Publicat: 27 08. 2020, 00:54
Actualizat: 27 08. 2020, 00:57