Carlos Bilardo, selecționerul naționalei Argentinei de la Campionatul Mondial din 1986, nu a aflat de moartea lui Diego Maradona. Familia acestuia a decis că cel mai bine ar fi ca Bilardo să nu afle vestea tragică, din cauza problemelor de sănătate pe care le are.
În vârstă de 82 de ani, Carlos Bilardo suferă de sindromul Hakim-Adams.
Diego Maradona s-a stins din viață, la vârsta de 60 de ani, miercuri seara, în urma unui stop respirator.
Jorge, fratele lui Carlos Bilardo, a anunțat că fostului selecționer al Argentinei i-a fost oprit televizorul, pentru a nu afla că Diego Maradona s-a stins din viață, din cauza problemelor de sănătate pe care le are.
„Au închis televizorul, i-au spus că nu merge cablul până la noapte sau până mâine. Nu ştiu dacă i se va spune. Îl izolăm de astfel de situaţii”, a declarat Jorge, fratele lui Carlos Bilardo, conform cotidianului argentinian Clarin.
În vara anului trecut, Carlos Bilardo a suferit două operații pe creier în decurs de mai puțin de o lună. Fostul selecționer suferă de sindromul Hakim-Adams, o boală neurodegenerativă, ale cărei simptome sunt dificultatea de a merge, slăbiciunea picioarelor, leșin sau chiar demență, modificări constante ale stării de spirit sau probleme de atenție.
Fostul internaționala român susține că Diego Maradona a fost cel mai mare fotbalist din istorie. În plus, acesta spune că toată cariera lui se rezumă la faptul că l-a „marcat” pe „El Pibe D’Oro” la CM ’90.
„Eram la un antrenament de fotbal. Chiar un prieten m-a anunţat. Parcă s-a rupt ceva din mine. Nu-mi venea să cred. Practic, toată cariera mea de fotbalist se rezuma la faptul că l-am marcat pe Maradona la Mondialul din Italia, că am fost aproape de el. Era. Mi-e greu să vorbesc şi nici acum nu îmi vine să cred că nu mai e.
Nu mă gândeam niciodată că i se va întâmpla ce i s-a întâmplat acum, pentru că era încă tânăr. Nu am cuvinte să comentez, pentru că e o seară tristă, cred că nu numai pentru mine, pentru toată lumea, nu numai a fotbalului, a sportului în general. Pe lângă faptul că Maradona a fost cred că cel mai mare fotbalist din istoria fotbalului mondial, a fost şi un om de televiziune, un om, un artist, un om care era aproape de oamenii de pe stradă. Atât de mult era iubit în Argentina, Italia, peste tot.
Cred că Maradona dacă ar fi venit acum 3-4 ani de zile pe orice stadion din lume, stadionul s-ar fi umplut şi biletele s-ar fi vândut cu luni de zile înainte. Atât de iubit era”, a declarat Iosif Rotariu, pentru Realitatea Sportivă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER