CFR, din lider pe locul 3 în Europa League. Young Boys a făcut spectacol cu ȚSKA Sofia. Calculele la jumătate traseului

CFR, din lider pe locul 3 în Europa League. Young Boys a făcut spectacol cu ȚSKA Sofia. Calculele la jumătate traseului
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR a avut o zi neagră din toate punctele de vedere! Campioana României a pierdut clar cu AS Roma, scor 0-5, iar calculele pentru calificarea în 16-imile Europa League s-au complicat serios după eșecul de pe Olimpico.

După ce ardelenii au pierdut la scor pe Olimpico, cu scorul de 0-5, Young Boys a trecut cu 3-0 de ȚSKA Sofia și a ajuns pe locul 2 în grupa de Europa League. În acest moment, CFR e pe poziția a treia și speră să ia măcar un punct în returul cu Roma, dacă problemele interne se vor rezolva, iar măcar o parte dintre titulari pot juca în returul din Gruia.

Anul trecut, CFR a avut la prima vedere o grupă mult mai grea, cu Lazio, Celtic și Rennes, însă a reușit să se califice mai departe, ba chiar a fost aproape să o elimine pe Sevilla și să se califice în optimile de finală.

CFR, pe locul 3 în Europa League. Returul cu Young Boys poate fi decisiv

În acest moment, la jumătatea fazei grupelor, ȚSKA Sofia pare deja eliminată, mai ales că bulgarii n-au marcat vreun gol în primele trei etape și au un singur punct. Cu 7 puncte acumulate, AS Roma poate aborda mai relaxată returul cu CFR și se poate concentra pe parcursul din Serie A, principalul obiectiv al italienilor, așa cum a recunoscut de altfel și Paulo Fonseca.

Prin urmare, returul dintre Young Boys și CFR poate să fie decisiv pentru calificarea în 16-imile Europa League. În tur, săptămâna trecută, scorul a fost 1-1, însă elvețienii au dat impresia că sunt superiori.

Cu ȚSKA Sofia, Young Boys a rezolvat meciul în primele 30 de minute, după golurile înscrise de Mambimbi (dublă) și Sulejmani. Bulgarii au pierdut cu 0-3 și au arătat mult mai rău decât în urmă cu o săptămână, atunci când au plecat neînvinși de pe Olimpico.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore…
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Începe curăţenia la Rapid! Trei jucători, OUT din vară
Începe curăţenia la Rapid! Trei jucători, OUT din vară
Fotbalistul a răbufnit! Rapid ar urma să scape de el: “Niciodată în viaţa mea nu am fost criticat atât de mult. Eu ştiu ce valoare am”
Fotbalistul a răbufnit! Rapid ar urma să scape de el: “Niciodată în viaţa mea nu am fost criticat atât de…
Cine își mai aduce aminte de rebela din „Înger Sălbatic”? Natalia Oreiro arată la fel de bine ca acum 25 de ani
Cine își mai aduce aminte de rebela din „Înger Sălbatic”? Natalia Oreiro arată la fel de bine ca acum 25…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
"Bubuitură mare de tot. Am crezut că a căzut tavanul". Băut bine, un şofer din Mehedinţi a ajuns cu maşina în…
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ce au scris scoţienii despre afacerea lui Ianis Hagi, cu care fiul lui Gică Hagi vrea să dea lovitura!
Ce au scris scoţienii despre afacerea lui Ianis Hagi, cu care fiul lui Gică Hagi vrea să dea lovitura!
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Cum a apărut Melania Trump, soția lui Donald Trump, la înmormântarea Papei Francisc. Ce ținută a îmbrăcat Prima Doamnă a Americii
Cum a apărut Melania Trump, soția lui Donald Trump, la înmormântarea Papei Francisc. Ce ținută a îmbrăcat Prima Doamnă a…
×