Ciprian Paraschiv, președintele lui Poli Iași, se teme de faptul că oprirea Ligii 1 ar putea duce la colaps mai multe echipe din România. Acesta susține că fără veniturile din drepturile TV, o bună parte din formațiile din Liga 1 nu vor putea supraviețui.
„Nu trebuie să ignorăm nici opinia jucătorilor, e posibil să nu dorească să se antreneze. Sunt unii jucători trăini, ale căror familii sunt îngrijorate. Nu am nicio previziune despre cum vor evolua lucrurile. Cert e că fără drepturile TV, multe echipe se vor lupta cu falimentul”, a declarat Ciprian Paraschiv, conform gsp.ro
Zilele trecute, Mircea Rednic a absentat de la o conferință de presă din cauza unei răceli ușoare. Ciprian Paraschiv susține că „Puriul” ar fi răcit după ce a ieșit cu părul ud din saună.
„În acest moment, totul e în regulă. Mircea Rednic a fost puțin răcit, dar a fost o răceală normală. A făcut saună după un antrenament și a ieșit cu părul ud. Totul e în regulă, însă. Nu știu cum se va proceda. Așteptăm indicații”, a adăugat oficialul lui Poli Iași.
ProSport a vorbit cu preparatorul fizic al echipei ieșene, Lector Universitar Doctor Cezar Honceriu, care a dezvăluit faptul că formația din Copou a adoptat reguli stricte de prevenție a coronmaviruslui. Fiecare jucător este monitorizat de staff-ul medical, iar în cazul în care va apărea vreun semn de infectare cu COVID-19, se va acționa în consecință.
„Sunt regulile impuse de către Organizația Mondială a Sănătății, reguli normale și stricte tocmai pentru a preveni o rostogolire a acestui bulgăre care a intrat și în România. Sunt reguli de igienă duse la extrem și este normal să facem asta. Cu doctorul echipei luăm măsuri de prevenție maxime, duse chiar și la nivel alimentar, pentru că știm foarte bine că o alimentație sănătoasă poate ajuta organismul să reziste în cazul contactării unui virus.
Sigur, jucătorii vor fi contactați mereu și orice aspect minor care nouă ni se pare că poate conduce la contractarea acestui virus, îl luăm în considerare și acționăm în consecință. În momentul acesta nu are nimeni simptomatologie a acestui virus, stăm liniștiți în acest moment”, a declarat doctorul Cezar Honceriu pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER