Cosmin Moți, fundașul lui Ludogorets Razgrad, s-a declarat dezamăgit de prestația României din meciul crucial pe care l-a avut cu reprezentativa Islandei. Acesta l-a criticat și pe Mario Camora, care s-a aflat la primul meci în tircoul României.
România a fost învinsă de Islanda cu 2-1. Pentru Islanda, ambele goluri au fost marcate de atacantul lui Everton, Gylfi Sigurdsson, în timp de unicul gol al României a fost înscris de Alex Maxim, dintr-un penalty.
Fotbalistul român susține că „tricolorii” au prestat un joc slab, aceștia nereușind să-și creeze prea multe ocazii de gol. Moți era convins că România va avea o evoluție mai bună în meciul cu nordicii, având în vedere că băieții lui Mirel Rădoi nu au arătat rău în partidele cu Austria și Irlanda de Nord.
„Un meci slăbuț. N-am reușit să atacăm, n-am avut ocazii de gol. E păcat, pentru că aveam speranțe mari. Am urmărit ultimele două meciuri ale naționalei și eram convins că putem obține mult mai mult. Reușitele au fost nule. Nu știu dacă în afară de gol am mai avut vreun șut pe spațiul porții.
Și Islanda e o echipă bună, nu trebuie să luăm din meritele lor. A meritat calificarea. Intrând în disperarea aia de pe final, am încercat să ajungem cu mingea în careul advers și am jucat exact ce le place lor, mingi lungi, pe bătaie, unde era clar că sunt mai buni decât noi”, a declarat Cosmin Moți pentru GSP.
Cosmin Moți este de părere că Mario Camora a fost cel care a greșit la ambele goluri marcate de islandezi, însă evoluția slabă o pune pe seama faptului că s-a aflat la primul meci în tricoul României.
„Era normal ca Rădoi să schimbe ceva la pauză. Era 2-0 pentru adversari. Din păcate, nu s-a schimbat nimic în joc cu intrarea celor 3. Am fost la fel de apatici. Bălașa și Burcă au jucat bine. Nu știu dacă li se poate reproșa ceva. N-au greșit la niciunul dintre goluri.
A fost greșeala lui Camora, asta e părerea mea. La golul 1 nu a întâmpinat adversarul, la al doilea l-a scos din ofsaid. E normal într-un fel, pentru că e primul meci al lui la echipa națională, a fost și un pic de presiune pe «umerii» lui”, a mai spus Cosmin Moți.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER