Un rapidist a fost propus la FCSB: „M-a deranjat cel mai rău”

costin-lazar-propus-la-fcsb
Vezi galeria foto - 4 poze

Fostul fotbalist Costin Lazăr a fost unul dintre cei mai iubiți rapidiști, dar acesta a povestit un episod în urma căruia a avut posibilitatea să semneze cu FCSB, mutare pe care însă nici nu a luat-o în calcul.

Costin Lazăr s-a remarcat în fotbalul românesc în tricoul Sportului Studențesc, de unde a ajuns în 2006 în Giulești, unde a petrecut cinci sezoane. Fostul mijlocaș a fost dorit de FCSB atât în perioada în care evolua în Regie, cât și când îmbrăca tricoul Rapidului, dar spune că nu a luat în calcul această posibilitate.

El a fost propus la FCSB în ultima perioadă a contractului cu giuleștenii, episod despre care spune că l-a făcut să se simtă mai degrabă jignit decât onorat.

Costin Lazăr a refuzat transferul la FCSB: „Mi s-a părut o desconsiderare!”

Fostul fotbalist, care a jucat de 31 de ori pentru echipa națională a României, nu a dorit să plece de la Rapid tocmai la una dintre marile rivale din acel moment. Costin Lazăr s-a declarat dezamăgit de faptul că interesul lui FCSB pentru el a venit în ultimele luni de contract cu gruparea din Giulești, astfel că Gigi Becali ar fi urmat să îl ia fără să achite în schimbul său o sumă de transfer.

„Steaua (n.r. FCSB) m-a vrut şi când eram la Sportul Studenţesc şi când eram la Rapid, dar la Rapid am fost propus acolo în ultimul an şi asta m-a deranjat cel mai rău. Eram în ultimele luni de contract. Mi s-a părut o desconsiderare”, a declarat Costin Lazăr pentru DigiSport.

Fostul mijlocaș a plecat de la Rapid în străinătate, petrecându-și următoarele cinci sezoane în campionatul Greciei, unde le-a reprezentat pe PAOK Salonic, Panetolikos și Iraklis. El a ținut să precizeze că aceasta a fost cea mai bună alegere pentru el deoarece a cunoscut foarte multe satisfacții între 2011 și 2014, când a îmbrăcat tricoul echipei antrenate în prezent de Răzvan Lucescu.

Rapid și FCSB se întâlnesc duminică, de la 21:30, în derby-ul etapei a cincea a Ligii 1.

Publicat: 15 08. 2021, 17:45
Actualizat: 15 08. 2021, 18:29