Cristiano Ronaldo a sărbătorit victoria Realului cu Barcelona! Reacția unică a starului portughez după „El Clasico”

Cristiano Ronaldo a sărbătorit victoria Realului cu Barcelona! Reacția unică a starului portughez după „El Clasico”
  • Publicat:

Cristiano Ronaldo a trăit cu sufletul la gură marele meci dintre Barcelona și Real Madrid, iar portughezul a sărbătorit victoria echipei lui Zidane.

Foarte iubit de fanii Realului, Ronaldo a avut un mesaj sugestiv după El Clasico: „Siiiii (n.n. daaaa)”, a scris Cristiano pe rețelele de socializare. Portughezul, care n-a scăpat de coronavirus, apare la plajă, iar masa musculară a scos încă o dată în evidență fizicul formidabil al lui CR7.

O adevărată legendă pe Santiago Bernabeu, Ronaldo a jucat pentru Real Madrid între 2009 și 2018. Cristiano a câștigat de două ori La Liga cu Real, iar pe plan intern a luat tot în două rânduri Cupa Spaniei și Supercupa Spaniei. Pe plan european, Ronaldo a obținut alte succese notabile în tricoul Realului: a cucerit de patru ori Liga Campionilor, de două ori Supercupa Europei și în trei rânduri Campionatul Mondial al Cluburilor.

Cristiano Ronaldo, după Barcelona – Real Madrid: „Siiiii”

„Siiiii (n.n. daaaa!” Acesta a fost mesajul lui Cristiano Ronaldo după El Clasico, unul care a devenit repede viral pe rețelele de socializare. După 1-1 la pauză, Real a marcat de două ori în repriza secundă, prin Ramos și Modric, reușind să o bată pe Barcelona cu 3-1.

Cu siguranță, victoria Madridului l-a ajutat pe Ronaldo să depășească mai ușor o perioadă grea, în condițiile în care starul lui Juventus va rata marele meci cu Barcelona, din grupele Ligii Campionilor.

Cristiano Ronaldo, infectat cu noul coronavirus

Cristiano Ronaldo s-a infectat cu COVID-19 în cantonamentul Portugaliei, înaintea partidei cu Suedia, din Liga Națiunilor, câștigată de lustiani cu scorul de 3-0. Mama lui Cristiano Ronaldo, Dolores Aveiro, a fost prima informată despre starea de sănătate a starului. „Dumnezeu le dă bătălii mari marilor războinici. Și este un alt război pe care îl vei câștiga, fiule!”, a scris mama lui Cristiano Ronaldo, pe Instagram.

„Nu am încălcat niciun protocol și nicio lege, așa cum se spune, nu am făcut nimic rău. Totul este bine. Nu simt nicio durere, dorm bine, nu am niciun simptom. Sunt la mine acasă, singur, izolat și așa voi fi și în următoarele zece zile”, a spus Cristiano Ronaldo, într-un live pe Instagram.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×