FCSB l-a descoperit pe „noul Daniel Pancu”? Fostul atacant din Giulești se regăsește în Octavian Popescu: „E la fel ca mine, la 18 ani!”

Octavian Popescu este unul dintre cei mai promițători fotbaliști din Liga 1. Tânărul fotbalist de la FCSB l-a impresionat inclusiv pe Daniel Pancu, fostul mare jucător al Rapidului, care susține că se regăsește în „noua perlă” a roș-albaștrilor.

Octavian Popescu a fost transferat de FCSB, liber de contract, în vară, de la Universitatea Craiova.

Tânărul jucător s-a făcut rapid remarcat în tricoul lui FCSB și a devenit o prezență constantă în primul „11” al echipei bucureștene.

Daniel Pancu se regăsește în Octavian Popescu

„Pancone” susține că, prima dată când l-a văzut evoluând pe Octavian Popescu, a fost la antrenamentele Rapidului, în 2018. La acel moment, Octavian Popescu era legitimat la Regal Sport, însă grupele de junori ale echipei bucureștene fuseseră împrumutate Rapidului.

Fostul mare fotbalist din Giulești îl apreciază foarte mult pe Octavian Popescu și susține că tânărul jucător se aseamănă cu el, pe când avea 18 ani.

„Popescu e încântător. Primul meci la seniori îl are cu mine, un Rapid – Voluntari. Te uitai la mai mulți copii și vedeai un copil mic, blonduț, care ieșea dintr-o grămadă din aia ca la rugby. Se antrena cu Rapid, care a luat grupele de la Regal.

Atunci au fost împrumutați Rapidului ca să ne putem desfășura activitatea în Liga 3. L-am chemat, a și jucat un sfert de oră la seniori, mi se pare. E genul de talent pur. În 2018 era treaba asta, când era foarte firav și micuț, acum e deja bărbat. Are o maturitate în joc și o dezinvoltură incredibilă. Depinde de multe ca să ajungă fotbalist.

Talente din astea au mai fost multe. Cred că e la fel ca mine, la 18 ani. Eu, într-un Iași – Craiova, pe o mocirlă în Copou, am adunat vreo 6 jucători și nu puteau să-mi ia mingea”, a declarat Daniel Pancu, pentru Digi Sport.

Publicat: 03 02. 2021, 13:01
Actualizat: 08 02. 2021, 13:08