A intrat şi Leo Messi în istoria neagră din El Clasico! E pentru prima oară când i se întâmpla asta de când joacă pentru catalani
Barcelona și Real Madrid n-au reușit să marcheze în El Clasico, asta deși ocaziile mari n-au lipsit, iar jocul a fost unul excelent.
Astfel, am bifat prima remiză albă dintre cele două echipe, din 2002 încoace.
Au trecut 6.235 de zile și 50 de partide de când El Clasico nu s-a mai terminat cu un astfel de rezultat. Pe 22 noiembrie 2002, tot pe Camp Nou, derby-ul s-a încheiat cu același rezultat: 0-0. Catalanii erau antrenați de Louis van Gaal, iar Real era pregătită de Vicente del Bosque. Pentru Barcelona jucau Puyol, Xavi, Kluivert sau Mendieta, în timp ce Figo, Raul, Casillas sau Roberto Carlos erau vedetele de pe Bernabeu.
Leo Messi, la primul egal fără goluri
Leo Messi a prins prima remiză albă în El Clasico, în condițiile în care argentinianul a debutat la echipa mare a Barcelonei în 2004. A fost un sezon în care titlul în La Liga a fost acontat de Real Madrid (78 de puncte), iar Sociedad și La Coruna au terminat pe podium.
Barcelona a încheiat abia pe locul 6, cu 56 de puncte.
36 de puncte au Barcelona și Real Madrid. Catalanii sunt pe primul loc în La Liga