Dezvăluiri șocante din Italia! „De ani de zile nu mi se mai întâmplase asta!” Clipe de groază trăite de starurile lui Inter Milano

MILAN, ITALY - February 12, 2020: Romelu Lukaku of FC Internazionale looks dejected during the Coppa Italia semi final football match between FC Internazionale and SSC Napoli., Image: 498152722, License: Rights-managed, Restrictions: *** World Rights ***, Model Release: no, Credit line: Nicolň Campo / ddp USA / Profimedia

Atacantul lui Inter Milano, Romelu Lukaku (26 de ani), a dezvăluit lucruri șocante din trecutul recent. Belgianul spune că Milan Skriniar a leșinat la meciul cu Cagliari, jucat la finalul lunii ianuarie, după ce vedetele lui Antonio Conte s-au întors din vacanță.

Finalul lunii ianuarie a adus și primele cazuri de COVID-19, confirmate oficial în Italia. Între timp, țara avea să devină un adevărat epicentru al cutremurului provocat de temutul coronavirus.

Unul dintre starurile lui Inter, Romelu Lukaku, dezvăluie adevărate clipe de groază pe care le-a trăit când a coștientizat stările prin care a trecut în acea perioadă.

Lukaku a precizat că 23 dintre jucătorii primei echipe au fost bolnavi, însă ei nu au fost testați pentru COVID-19. Inter Milano nu a anunțat până în acest moment niciun caz de infectare cu noul coronavirus.

„Am avut o săptămână liberă în decembrie, iar apoi ne-am întors la treabă. Jur că 23 dintre cei 25 de jucători erau bolnavi. Nu glumesc!

Am jucat împotriva lui Cagliari, iar după 25 de minute, unul dintre fundașii noștri a trebuit să iasă de pe teren. N-a mai putut continua, era aproape să leșine”, a povestit Lukaku, într-o discuție avută pe Instagram cu prezentatorul TV Kat Kerkhofs, soția conaționalului de la Napoli, Dries Mertens.

Fotbalistul la care face referire Romelu Lukaku este Milan Skriniar. Slovenul a fost înlocuit după doar 17 minute, în meciul disputat de Inter contra lui Cagliari, pe 26 ianuarie, scor 1-1.

Nu mi se mai întâmplase asta de ani de zile!

Lukaku își amintește stările febrile pe care le-a avut după acel meci

„Toată lumea tușea și avea febră. La încălzire eram mult mai fierbinte decât de obicei. Eu nu mai suferisem de febră de ani de zile.

După meci, aveam planificată o cină cu reprezentanții de la Puma, dar le-am mulțumit și am mers direct în pat. Nu am fost testați niciodată pentru COVID-19, deci nu putem să știm sigur”, a mai spus Lukaku.

181.228 de cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Italia, până în prezent
24.114 persoane și-au pierdut viața, iar 48.877 s-au vindecat

Publicat: 21 04. 2020, 19:13
Actualizat: 21 04. 2020, 19:21