Real Madrid a câștigat împotriva celor de la Liverpoor, scor 1-0, în cadrul finalei Ligii Campionilor, de pe stadionul Stade de France, din Paris.
Datorită acestui succes, madrilenii au reușit să câștige pentru a paisprezecea oară trofeul Ligii Campionilor.
Prima repriză s-a terminat fără gol marcat, însă nu a fost lipsită de ocazii, madrilenii având și un gol anulat pe motiv de ofsaid.
Liverpool a fost echipa care a atacat mai mult, având 9 șuturi, dintre care 5 pe poartă.
Totuși, cea mai mare ocazie a fost a celor de la Real Madrid, prin Karim Benzema. Minutul 43, este momentul în care toți fanii lui Liverpool au tremurat.
Alaba a reușit o pasă excelentă către Karim Benzema, care s-a luptat în careu cu fundașii „cormoranilor”. Francezul a reușit să tragă, dar șutul a fost respins doar până în careul mic, unde a fost mare înghesuială, iar mingea a ajuns din nou la Benzema care a marcat.
Din fericire pentru englezi, arbitrul francez a analizat faza prin VAR, timp de trei minute, iar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
LIVERPOOL: Alisson – Alexander-Arnold, Konate, Van Dijk, Robertson – Henderson, Fabinho, Thiago – Salah, Mane, Luis Díaz REZERVE: Kelleher, Milner, Keita, Firmino, Gomez, Oxlade-Chamberlain, Jones, Minamino, Jota, Tsimikas, Matip, Elliott ANTRENOR: Jurgen Klopp
REAL MADRID: Courtois – Carvajal, Éder Militão, Alaba, Mendy – Kroos, Casemiro, Modrić – Valverde, Benzema, Vinícius Júnior REZERVE: Lunin, Nacho, Hazard, Asensio, Marcelo, Lucas, Bale, Ceballos, Rodrygo, Isco, Mariano, Camavinga ANTRENOR: Carlo Ancelotti
STADION: Stade de France – Saint-Denis (Paris) ARBITRU: Clément Turpin (Franța)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER