Florin Tănase, „săgeți” spre Cosmin Contra după golul cu Macedonia de Nord? „Înainte n-am primit încredere!”
Florin Tănase a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren în victoria României cu Macedonia de Nord, scor 3-2, iar mijlocașul este încântat de încredere care i se acordă acum, spre deosebire de perioada în care selecționerul tricolorilor a fost Cosmin Contra.
Fotbalistul celor de la FCSB, care a deschis scorul pe Arena Națională, susține că România nu mai trebuie să treacă prin emoții atât de mari și a povestit ce a simțit atunci când l-a întâlnit pe Mirel Rădoi în vestiarul naționalei.
- ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.
Florin Tănase, după primul gol în tricoul României: „Înainte n-am primit încredere!”
„Nu trebuie să mai trecem prin așa ceva! S-a dovedit că 2-0 este cel mai periculos scor, dar suntem fericiți că am început cu dreptul această campanie. Surpriza cea mai mare a fost revenirea lui Mister (n.n. Mirel Rădoi), noi am mai marcat goluri (n.n. râde), dar dânsul n-a mai avut COVID-19. Nu știa nimeni nimic, cel puțin eu. Mă simt încrezător, cresc de la meci la meci. Aș vrea să dedic golul maseur-ului echipei naționale, căruia i-a plecat fratele și poate că i-am făcut o bucurie în această seară. Înainte n-am primit încredere, deși și atunci am trecut prin momente bune”, a spus Florin Tănase, la finalul meciului de pe Arena Națională.
Meciul dintre România și Macedonia de Nord s-a jucat în preliminariile pentru Campionatul Mondial, iar meciul a putut fi urmărit Live Video Online pe ProSport.ro.
ECHIPELE DE START:
ROMÂNIA: Niță – Ov. Popescu, Chiricheș, Burcă, Bancu – Marin, Stanciu – Man, Fl. Tănase, Coman – Keșeru
REZERVE: Lazar, Radu, Mogoș, Toșca, Nedelcearu, Cicâldău, Pușcaș, Maxim, Hagi, Bicfalvi, Mihăilă, Camora
SELECȚIONER: Mirel Rădoi (40 de ani)
MACEDONIA DE NORD: Dimitrievski – Bejtulai, Musliu, Ristevski – Ristovski, Nikolov, Bardhi, Alioski – Elmas – Pandev, Nestorovski
REZERVE: Bogatinov, Siskovski, Askovski, Ademi, Radeski, Trajkovski, Hasani, Ibraimi, Avramovski, Stojanovski, Velkoski, Spirovski
SELECȚIONER: Igor Angelovski (44 de ani)