Mirel Rădoi a tăiat în carne vie. Cu Norvegia a trimis în teren o echipă în care a înlocuit 7 titulari de la meciul cu Islanda. Numele care l-a surprins cel mai tare pe Gabi Balint este cel al lui Cristi Manea. Jucătorul CFR-ului nu a fost chemat inițial la lot și a fost convocat de urgență la națională după problemele lui Chiricheș și Nedelcearu.
Mirel Rădoi a schimbat radical echipa față de meciul cu Islanda. Sunt 7 jucători noi care vor intra pe teren în partida cu Norvegia, de la Oslo, în duelul din Liga Națiunilor. Gabi Balint este surprins de titularizarea lui Cristi Manea. Jucătorul CFR-ului a jucat și cu Islanda, dar prestația lui nu a fost grozavă.
„Cristi Manea nu era nici în lotul de rezerve al lotului național. Îl cheamă și îl bagă titular în două partide. Nu a greșit cu Islanda, acolo toată echipa fost la pământ. Eu aș vrea să văd o echipă cu doi atacanți.
Totul depinde moral, dacă Rădoi a reușit să-i motiveze după meciul cu Islanda. Nu este un meci decisiv. Norvegia este mai puternică decât noi, dar și de cât Islanda. Vin și ei după două înfrângeri cu Austria și Serbia. dacă jucătorii noștri nu se vor ridica la nivelul lor nu avem nicio șansă”, a declarat Gabi Balint.
Ilie Dumitrescu este convins că Mirel Rădoi și-a învățat lecția și a schimbat sistemul de joc.
„Nu au fost probleme la meciul trecut, în defensivă, cu Manea și Burcă. Cred că va schimba sistemul și spun asta fără să am informații. Crețu este punct fix, iar cred că Ianis Hagi va juca în spatele vârfului.
Cred că vom juca în sistemul 4-3-2-1 și nu 4-3-3, cum s-a întâmplat cu Islanda. Este ceva ce se juca la Viitorul Constanța. Au intrat Cicâldău și Răzvan Marin în locul lui Stanciu și Maxim”, a declarat Ilie Dumitrescu la Digi Sport.
Ilie Dumitrescu speră că Mirel Rădoi a luat o decizie bună trimițându-l în teren pe Alina Toșca în locul lui Mihai Bălașa.
„Toșca are continuitate. Are tonusul competiției și nu a jucat rău în meciul cu Irlanda. Este un jucător care nu afce greșeli pe faza defensivă. Sper să reușim să facem contrucție încă din apărare”, a declarat internaționalul care a marcat fouă goluri Argentinei la Cupa Mondială din 1994.
Gabi Balint a fost nedumerit că Mirel Rădoi nu l-a convocat pe Mihai Bordeianu de la CFR Cluj.
„Îl vedeam o soluție pe Bordeianu, nu știu de ce nu a fost convocat”, a mai spus Balint.
12. Tătărușanu-cpt. – 6. Manea, 15. Burcă, 3. Toșca, 11. Bancu – 8. Cicâldău, 2. Crețu, 18. Marin – 14. Hagi, 9. Pușcaș, 19. Iancu.
Selecționer: Mirel Rădoi
Rezerve: 1. Niță, 16. Lazar – 4. Hanca, 5. Bălașa, 7. Alibec, 10. Maxim, 13. Keșeru, 17. Deac, 20. Mitriță, 21. Grigore, 22. Camora, 23. Stanciu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER