Gestul prin care Laurențiu Reghecampf și-a uimit fotbaliștii înaintea derby-ului U Craiova 1948 – Universitatea Craiova: „Vreau să fiți un grup” | EXCLUSIV

Laurențiu Reghecampf a făcut un gest unic până acum de la venirea sa, chiar înainte de derby-ul U Craiova 1948 – Universitatea Craiova.

  • Reporterii ProSport sunt la Craiova și vă transmit cele mai noi informații de la Derby-ul Băniei!

Tehnicianul a decis să își țină în cantonament absolut toți jucătorii din lot, fie că nu mai sunt în vederile lui imediate, cum e cazul lui Bălașa sau a lui Mateiu, fie că sunt accidentați.

Mai mult decât atât, antrenorul a stabilit că toți fotbaliștii vor merge la meciul cu rivala din oraș, totul pentru a întări unitatea grupului.

Gestul prin care Laurențiu Reghecampf și-a uimit fotbaliștii înaintea derby-ului U Craiova 1948 – Universitatea Craiova!

Laurențiu Reghecampf știe cât de important este aspectul psihologic înaintea unui meci cu o încărcătură atât de puternică precum este derby-ul U Craiova 1948 – Universitatea Craiova.

Pentru a le da încredere și pentru a-i uni pe fotbaliștii săi, Reghecampf a făcut un gest fără precedent în acest mandat al său în Bănie: i-a ținut în cantonament pe toți jucătorii săi. Nu a mai contat că unii nu sunt în vederile lui pentru acest joc sau că sunt indisponibili din punct de vedere medical. „Vreau să fiți un grup! Să fiți ca o familie!”, a fost mesajul transmis de Reghe elevilor săi, conform surselor ProSport.

În plus, tehnicianul i-a băgat în cantonament pe fotbaliștii plătiți de Mihai Rotaru cu două zile înaintea jocului de pe „Ion Oblemenco”, un alt fapt inedit. Până acum, la partidele de acasă, jucătorii Universității Craiova intrau cu o zi înaintea meciurilor. Doar că această partidă nu este una obișnuită, iar atmosfera din Bănie, atât de tensionată, se simte și în activitatea obișnuită a celor două formații.

Publicat: 03 10. 2021, 16:40
Actualizat: 03 10. 2021, 17:17