Gigi Becali, anunț clar înaintea derby-ului Dinamo – FCSB: „Suntem prea valoroși! Am emoții mai mari cu CFR!” + Ce spune despre revenirea lui Cristi Borcea | EXCLUSIV
Gigi Becali a prefațat derby-ul Dinamo – FCSB. Latifundiarul din Pipera a declarat, în exclusivitate, pentru ProSport, că formația patronată de acesta se va impune în derby, fără nicio emoție.
Derby-ul Dinamo – FCSB se va juca astăzi, 3 februarie, de la ora 20:45, pe stadionul din „Ștefan cel Mare”.
FCSB se află pe primul loc din Liga 1, cu 45 de puncte obținute după 20 de etape disputate. De cealaltă parte, Dinamo se situează pe locul 9, cu 25 de puncte.
Gigi Becali, sigur pe el înaintea marelui derby Dinamo – FCSB: „Vom bate fără nicio emoție”
Patronul celor de la FCSB nici nu se gândește la faptul că echipa sa nu ar putea să se impună în fața lui Dinamo, având în vedere diferența de valoare dintre cele două formații. Acesta susține că mai mari emoții are la meciurile cu CFR Cluj.
Cât despre revenirea lui Cristi Borcea la conducerea lui Dinamo, Gigi Becali spune că nu se va întâmpla acest lucru, deși și-ar dori să se „lupte” din nou cu finul său.
„S-au dus vremurile alea în care simțeam cu adevărat că jucăm un derby cu Dinamo. Nu mai este acolo Cristi Borcea, iar adrenalina nu mai este aceeași. Emoții mai mari am început să am la meciurile cu CFR Cluj. Eu v-am spus de mult că Dinamo nu o să mai fie Dinamo după ce nu vor mai fi la conducere Cristi Borcea și Nicu Badea.
Negoită a facut tot ce a putut, dar nu a avut bani pentru un club de talia lui Dinamo. Nu mă interesează de acest Cortacero și nu vreau să vorbesc mai multe de ce este acum la ei. Îi vom bate fără nicio emoție. Suntem prea valoroși pentru Dinamo de azi. Știu sigur că Borcea nu se mai întoarce la Dinamo, deși aș vrea să mă bat din nou cu el”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.