Cristian Bălgrădean (32 de ani) a încasat gol rapid în meciul cu Dinamo Zagreb, din turul II preliminar din Liga Campionilor, iar fostul mare portar Helmuth Duckadam (61 de ani) a comentat faza respectivă.
În minutul 14 al întâlnirii dintre CFR Cluj și Dinamo Zagreb, Amer Gojak (23 de ani) a deschis scorul pentru croați.
Contactat de către ProSport, „Eroul de la Sevilla” a spus că portarul lui CFR Cluj ar fi trebuit să rețină balonul la faza respectivă, dar pe de altă parte îi ia apărarea lui Cristi Bălgrădean, despre care spune că nu ar trebui comparat cu fostul goalkeeper al ardelenilor, Giedrius Arlauskis.
„Bălgrădean a greșit clar la gol. Trebuia să prindă acea minge. Și-a mai spălat din păcate spre finalul primei reprize când a scos excelent.
Nu am fost niciodată un mare fan al lui Bălgrădean, dar este un portar bun. Ar fi incorect să se arunce acum toată vina în cârca lui. E prea devreme să se facă o analiză dură a lui și să fie comparat cu Arlauskis. Ar fi nedrept chiar. Și Arlauskis a mai greșit, mai ales la începutul carierei la CFR. Bălgrădean a comis o eroare, nu se respinge niciodată în față, dar se poate întâmpla”, a declarat Helmuth Duckadam, în exclusivitate pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER