Kylian Mbappe, atacantul în vârstă de 22 de ani al lui Paris Saint Germain, a înscris trei goluri în poarta Barcelonei, în Liga Campionilor, și s-a prezentat fericit la interviurile de după meci.
Barcelona și PSG s-au întâlnit pe Camp Nou, în cadrul optimilor de finală ale Ligii Campionilor, iar parizienii și-au adjudecat victoria, cu scorul de 4-1.
Kylian Mbappe a marcat trei goluri superbe în partida tur cu Barcelona și a plecat cu mingea de pe Camp Nou.
La finalul partidei, acesta s-a declarat încântat de victoria reușită pe terenul Barcelonei, însă deja se gândește la următorul meci din campionat, cel cu AS Monaco, fosta lui echipă. Partida a fost programată duminică, 21 februarie, de la ora 22:00, pe Parc des Princes.
Kylian Mbappe a devenit primul jucător care a înscris un hat-trick în Liga Campionilor pe Camp Nou, după cel reușit de către Andriy Shevchenko, în anul 1997, când evolua la Dinamo Kiev. Totuși, francezul rămâne modest și recunoaște meritele întregii echipe.
„Era un meci foarte important pentru noi, am venit aici să câștigăm, am câștigat și am făcut-o într-o manieră deosebita.
Acum, ne așteaptă un alt meci important în campionat, duminică. Nu suntem primii în campionat și e important să ajungem cât mai repede în fruntea clasamentului. Acest meci a fost minunat, dar nu am câștigat nimic.
E cel mai bun moment al meu la PSG, însă joc așa datorită echipei. Am vrut întotdeauna să dau totul pentru PSG, pentru că e în inima mea. Nu reușești întotdeauna să fii la fel de bun pe cât ți-ai dori. Cu siguranță vor rata meciuri în viitor, dar niciodată nu mă voi ascunde. Și azi am dat tot ceea ce am avut mai bun.
Secretul este continuitate. Mauricio Pochettino a făcut o treabă foarte bună de când a venit și a continuat munca lui Thomas Tuchel. COVID-ul ne-a creat probleme, dar am reușit să creștem din punct de vedere fizic. Nu suntem la cel mai bun nivel, dar sperăm să îl atingem în curând”, a spus Kylian Mbappe, după meci.
Deși catalanii au deschis scorul în minutul 27, când Lionel Messi a transformat fără probleme un penalty scos de către Frenkie De Jong, PSG a revenit spectaculos și a „demolat-o” pe Barcelona.
După doar cinci minute de la deschiderea scorului, Kylian Mbappe a restabilit egalitatea pe Camp Nou, după o pasă foarte bună a lui Marco Verratti în careu, și a închis prima repriză la scorul de 1-1.
În partea secundă a jocului, Kylian Mbappe a mai punctat de două ori, în minutul 65, respectiv în minutul 86, iar Kean și-a trecut și el numele pe tabelă, în minutul 70.
PSG este acum cu un pas în sferturile de finală. Returul de pe Parc des Princes se va disputa pe 10 martie, tot de la ora 22:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER