Ladislau Boloni dă de pământ cu cotestatarii lui Mirel Rădoi: „Noi mereu avem gura mare. Dar cam atât avem, din păcate!

mirel-radoi-echipa-nationala-romania
Vezi galeria foto - 7 poze

Ladislau Boloni (67 de ani), fost mijlocaș al echipei naționale de fotbal a României, a vorbit despre ratarea calificării la Campionatul European și situația selecționerului Mirel Rădoi (39 de ani).

  • România întâlnește Austria în etapa a patra din Liga Națiunilor, miercuri, 14 octombrie, de la ora 21:45, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Meciul va fi transmis în direct pe Pro TV, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

Fost internațional cu peste 100 de meciuri la echipa națională a României, Ladislau Boloni i-a luat apărarea selecționerului Mirel Rădoi, după declarațiile prin care și-a asumat vina înfrângerilor dureroase cu Islanda, scor 1-2, și Norvegia, scor 0-4.

Ladislau Boloni îl apără pe Mirel Rădoi, critică fotbalul românesc

„Îmi pare foarte rău de Rădoi. El a spus ce a gândit, a avut o judecată realistă a situaţiei. A căutat, probabil, să mai ia din presiunea asupra echipei. Adevărul e că, după un 0-4 în orice meci, îţi vine să te uşcheşti, să te ascunzi undeva. El însă a trebuit să stea în faţă, să dea explicaţii.

Problema nu e că te-a bătut Islanda. Problema e că, la nivel internaţional, Islanda e peste noi. Ăsta e adevărul! Şi nu vreau să jignesc Islanda, dar am ajuns să fim depăşiţi de o naţională care nu era o forţă fotbalistică, nu acum 20 de ani, ci nici măcar acum 10 ani! De fapt, nici acum nu ştiu unde e exact Islanda pe harta fotbalistică a lumii.

Bine, noi mereu avem gura mare. Dar cam atât avem, din păcate! Şi cât tam-tam am făcut în jurul naţionalei U21. Bine, nu vreau să intru foarte mult în detalii, că am ajuns undeva cu maşina şi nu ştiu exact unde sunt acum”, a spus Ladislau Boloni, într-un interviu acordat pentru Adevărul.

Reacția lui Mirel Rădoi, după umilința cu Norvegia

„O să-mi pun cenușă în cap. Îmi este foarte rușine de rușinea dumneavoastră și de rușinea colegilor de aici, de cei care au văzut această partidă și de felul cum ne-am prezentat, din toate punctele de vedere. Putem să vorbim oricât despre tehnică și tactică… În seara asta, un popor întreg a trăit o umilință”, a fost reacția incredibilă a lui Mirel Rădoi.

Publicat: 14 10. 2020, 15:05
Actualizat: 14 10. 2020, 15:08