Marcel Răducanu îi pune la punct pe jucătorii României: „Le lipsește atitudinea și le-a fost frică!”

România a ratat o nouă calificare la un turneu final, de această dată la Campionatul European de anul viitor, iar Marcel Răducanu nu i-a iertat pe elevii lui Mirel Rădoi după eșecul de joi cu Islanda, scor 1-2.

Fostul mare internațional român, care va împlini 66 de ani pe 21 octombrie, crede că jucătorii noștri n-au atitudine și subliniază că acesta s-au temut serios de meciul decisiv cu Islanda.

Marcel Răducanu dă de pământ cu jucătorii României: „Le lipsește atitudinea!”

„Dacă tu nu ești în stare să tragi un șut pe poartă decât din penalty , ce pretenții să ai la o participare la un turneu final? N-are nicio legătură cu fotbalul de top”, a spus Marcel Răducanu, după înfrângerea României cu Islanda, scor 1-2.

„Jucătorilor le lipsește atitudinea. Pare că li se face frică atunci când, într-un meci decisiv, cazul acestuia cu Islanda, se trezesc cu adversarii în față”, a mai completat fostul mare fotbalist al Borussiei Dortmund, conform GSP.

„Față de ce a fost la Reykjavik trebuie schimbat mult. Atitudinea, în primul rând. Dar și unii jucători. Discuția e cu cine?! Că Rădoi a înlocuit la pauză tot atacul, și degeaba. În mod normal, te aștepți ca rezervele, atunci când intră, să profite de șansa acordată și să mănânce pământul, să demonstreze că sunt mai bune decât cei pe care i-au înlocuit. Vineri n-a fost cazul. N-am remarcat nimic bun nici la cei care au intrat”, a fost sincer Marcel Răducanu, la fel ca Sorin Cîrțu.

„Într-adevăr, va trebui din punct de vedere mental să discutăm chiar și azi cu jucătorii pentru că în continuare par afectați după ratarea calificării, ceea ce este normal. Va trebui să echilibrăm balanța și măcar în prima repriză să nu mai avem evoluția pe care am avut-o în Islanda”, a spus Mirel Rădoi, la conferința de presă de sâmbătă.

Publicat: 10 10. 2020, 19:26
Actualizat: 11 10. 2020, 01:39