Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale de fotbal a României, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu Norvegia, din Liga Națiunilor, și a vorbit, printre altele, despre situația lui Mario Camora.
Mario Camora, fundașul stânga al lui CFR Cluj, a fost convocat în premieră la echipa națională după ce și-a luat cetățenia română, iar numeroase voci din fotbalul românesc i-au pus lui în cârcă eșecul din Islanda, scor 1-2 și, implicit, ratarea calificiării la Campionatul European. Mario Camora a făcut o greșeală de poziționare la golul al doilea al islandezilor, însă mulți au spus că și primul a plecat tot de la el, deși Sigurdsson a marcat printre picioarele lui Alexandru Crețu.
Întrebat despre starea lui Mario Camora, Mirel Rădoi a declarat că portughezul nu pare afectat după criticile adresate lui.
„El arată că este în regulă. Acum, o să vedem în partidele următoare. E practic aceeași poveste care a fost cu Nicușor Bancu după meciul cu Austria”, a spus Mirel Rădoi, la conferința de presă.
Chiar dacă Norvegia îl are pe tânărul dar puternicul Erling Haaland, Mirel Rădoi este de părere că România are un grup unit și aceasa va fi arma secretă a tricolorilor, în Liga Națiunilor.
„În momentul de față, trebuie să vorbim despre forța grupului și noi aici ne concetrăm. E tot ceea ce trebuie să primeze în acest moment și jucătorii au înțeles mesajul nostru. Fiecare încearcă prin calitățile lui individuale să își aducă aportul la nivel de echipă. În momentul de față, putem vorbi despre o forță colectivă.
Doar cu gândul victoriei vom intra și ei mereu vor știi că ăsta este lucrul pe care trebuie să încerce să îl facă. Va trebui să stăm cât mai sus ca să ținem adversarul cât mai departe despre poarta noastră”, a spus Mirel Rădoi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER