Narcis Răducan, probleme grave din cauza crizei de COVID-19. „Situația e dramatică!”

Narcis Răducan, fostul director sportiv al celor de la FCSB, are probleme grave din cauza crizei de COVID-19 din România.

Narcis Răducan are probleme grave din cauza crizei de COVID-19

Fostul oficial al vicecampioanei României deține un restaurant într-un mall din București și era o afacere prosperă până să apară pandemia de coronavirus în România. Narcis Răducan a vorbit despre situația în care se află și a dezvăluit că sunt șanse să intre în faliment dacă lucrurile nu se vor rezolva cât mai repede.

 „Situația este dramatică în mediul de afaceri! În segmentul HoReCa, pierderile sunt extrem de mari, în zilele acestea avem încasări mai mici cu 90 la sută decât erau în condiții normale. Dacă nu se închid mai repede mall-urile, dau faliment peste 50 la sută dintre societățile aflate acolo și crește exponențial și numărul celor care contactează virusul!

Nu înțeleg, dacă acolo ne îndreptăm, de ce nu sunt închise mai repede pentru limitarea pierderilor umane și materiale. Mâine nu poate fi mai bine decât este azi, sută la sută! Măcar până la Paști așa va fi”, a spus Narcis Răducan, conform gsp.

Gigi Becali vrea să taie salariile la FCSB

Gigi Becali, fostul patron al lui Narcis Răducan de la FCSB, se gândește și el să le taie din salarii jucătorilor vicecampioanei României, toate acestea din cauza crizei de COVID-19. FRF (Federația Română de Fotbal) a decis să întrerupă campionatul pentru a evita ca fotbaliștii să se infecteze cu noul coronavirus.

„Trebuie să scădem salariile jucătorilor. Nu știu cu cât, cu 30 la sută sau cu 60 la sută, dar cine nu muncește nu câștigă bani, nu e logic? N-avem cum să plătim ca și cum competiția ar fi în desfășurare”Gigi Becali, patron FCSB

Publicat: 18 03. 2020, 10:40