Neymar, interviu spectaculos înainte de „El Clasico”. Brazilianul l-a lăudat pe Leo Messi și a vorbit și despre posibilitatea de a pleca de la PSG

Neymar a oferit un interviu în „France Football” și a atins o mulțime de subiecte sensibile despre care s-a ferit să vorbească în ultima vreme. A admis că a trecut printr-o perioadă dificilă la PSG, a vorbit despre posibila plecare de la echipa franceză și l-a ridicat în slăvi pe Leo Messi. Toate aceste declarații au apărut cu o zi înaintea „El Clasico”. Brazilianul a prins și el din teren cel mai important duel din campionatul spaniol. Brazilianul a jucat cinci ani în tricoul echipei catalane.

220 de milioane de euro a costat transferul lui Neymar de la FC Barcelona la PSG. Brazilianul a alternat meciurile spectaculoase cu ieșiri necontrolate și gesturi arogante. S-a spus mereu că este cu gândul la plecare. Chiar președintele Barcelonei a recunoscut că a discutat despre acest transfer, dar suma cerută de gruparea franceză a fost mult prea mare.

Mai mulți internaționali francezi l-au criticat pe Neymar și au spus că nu are respect pentru fani, adversari și coechipieri. Iar suporterii l-au fluierat după ce au aflat că „trage sforile” să se întoarcă în Spania și ar fi negociat atât cu FC Barcelona cât și cu Real Madrid. în interviul pe care l-a dat în „France Footbal”, starul sud-american nu a fost foarte clar, dar nu a exclus varianta unui transfer.

”De ce aș vrea să plec de aici (zâmbește). Mai am doi ani de contract, iar echipa continuă să crească. Obiectivul acestui sezon este o participarea cât mai bună în Champions League. Prioritatea mea este PSG și dau tot ce am mai bun ca să-mi ajut echipa. La fiecare meci trebuie să depunem tot efortul ca să obținem victoria. Îmi voi da viața, pe teren, pentru PSG. Nu am vrut niciodată să rănesc pe nimeni, dar eu cred că dacă nu ești fericit undeva… trebuie să pleci”, a menținut suspansul atacantul lui PSG.

Laude pentru Messi, înainte de „El Clasico”

Jurnaliștii francezi au înțeles din acest interviu că Neymar a rămas cu sufletul alături de Barcelona. Iar laudele pentru Messi, au dat din nou apă la moară celor care cred că acest transfer este posibil chiar în această iarnă.

„Messi este un jucător incredibil. Este cel mai bun pe care l-am văzut vreodată. Nu este deloc ciudat că a câștigat din nou „Balonul de Aur”. Cred că ar trebui să existe un „Balon de aur”, doar pentru el”, a declarat Neymar.

Brazilianul a mai spus care este cel mai mare vis al său. „Vreau să devin campion mondial cu naționala Braziliei”.

Publicat: 17 12. 2019, 17:22