Pandemia de coronavirus și-a pus amprenta asupra fotbalului din toată lumea, iar efectul financiar al COVID-19 a început să se facă simțit la cluburile mai mici.
Barnet FC, echipă din Confference National, a fost grav afectată din cauza pandemiei de coronavirus și a anunțat în cursul zilei de marți că renunță la serviciile a 60 de angajați, toate acestea din cauza crizei financiare cauzate de COVID-19.
Barnet FC se află pe locul 11 în liga a cincea, iar veniturile echipei veneau din biletele vândute și din donațiile primite de la sponsorii locali. Cum cele două surse de venit au dispărut din cauza pandemiei de coronavirus, conducerea clubului a decis să renunțe la toți angajații, inclusiv la staff-ul primei echipe.
Sub contract cu Barnet FC au mai rămas doar fotbaliștii de la prima echipă. De partea cealaltă, Darren Currie, antrenorul grupării din liga a 5-a a primit o hârtie din partea patronului că este șomer, dar că poate să revină în momentul în care se va relua competiția și va trece criza cauzată de COVID-19.
Asta nu e tot. Mai multe cluburi de la liga a treia în jos din Anglia sunt în pericol să intre în faliment, iar oficialii au cerut ajutorul federației engleze pentru a reuși să treacă de criza economică cauzată de pandemia de coronavirus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER