Hall of Fame, Panoul de Onoare, Muzeul Virtual…Aici sunt sportivii care prin întreaga carieră au schimbat percepția, au oferit bucurie intensă! România a avut atâția sportivi de elită.
Leonard Doroftei, boxerul din Ploiești care a cucerit lumea. Croşeele devastatoare l-au făcut campion mondial și European. Despre Elisabeta Lipă, un nume de referință în canotaj oriunde pe mapamond, e de ajuns să menționăm că în anul 2000 a fost declarată de federația internațională de specialitate drept cea mai bună canotoare a secolului XX. Când spui handbal masculin, spui Cristian Gațu! Un sportiv legendar, cu performanțe fabuloase.
Gabriela Szabo e și ea pe lista selectă! E prima campioană olimpică la semifond din atletismul românesc. Ivan Patzaichin, omul cu statuie în fața Complexului Sportiv Dinamo, cel care a vâslit cu pagaia ruptă spre aurul olimpic, e și el inclus în categorie.
Categoria „Hall of Fame ProSport”
La fel ca Luminița Huțupan, handabalista de aur, Cătălina Ponor, prima gimnastă din Romania care a ajuns pe podiumul olimpic și nu împlinise încă 25 de ani, Alin Moldoveanu, omul care a cucerit aurul olimpic la tir, Anca Pătrășcoiu, prima medalie olimpică pentru înotul românesc, sau Doina Melinte, fostă mare atletă ce a atins prima treaptă a podiumului la Jocurile Olimpice. Nu în cele din urmă se află generația Steaua 1986! Roș-albaștrii au reușit cea mai mare performanță a fotbalului românesc, au cucerit Cupa Campionilor Europeni. Sunt doar câteva dintre sutele de exemple pe care le are sportul nostru.
Acesta este un premiu care nu va fi votat, ci va fi desemnat! Redacția ProSport va oferi uneia dintre legendele României premiul „Hall of Fame ProSport”. Este recunoașterea noastră, a tuturor, a carierei excepționale, a devotamentului dus la extrem și a valorii umane incontestabile care se regăsesc în câștigătorul ales de ziariștii noștri.
Vă mulțumim!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER