Prietenii Cristinei Țopescu, șocați de decesul vedetei de televiziune: „Sunt uluită! Nu mi-am revenit nici acum”

Prietenii și cei care au cunoscut-o bine pe Cristina Țopescu sunt șocați de dispariția acesteia, la doar 59 de ani. Trupul neînsuflețit al fiicei fostului mare comentator sportiv Cristian Țopescu a fost descoperit în locuința din Otopeni de către polițiști.

”Așa s-a decis undeva, cândva. Nu mai știu de ea de decenii. Cutremurător! Mă gândesc la un text în limba italiană, pe care mi l-a scos pe loc, în avion, acum 25 de ani. Urma să-l cânt la barul Paradis din Jupiter. Și odată am auzit că mă căutase într-o problemă legată de animale. Ce persoană splendidă. S-a dus lângă tăticul ei, alt om minunat. Prima ființă care-mi spunea ”La mulți ani!” pe 13 mai. Ce fată fină! Ce păcat! Dar cine suntem noi să judecăm? Știu că dansa foarte frumos. Am petrecut câteva momente împreună, în anumite contexte. O fată tare fină, educată”, a declarat Oana Sârbu pentru CANCAN.RO.

Marina Almășan, după moartea Cristinei Țopescu: „Probabil a fost într-o depresie!”

”Sunt uluită. Nu mi-am revenit nici acum. Am fost colege bune, comunicam, dar nu eram prietene. L-am apreciat pe tatăl ei cu care am avut mai multe proiecte. Îmi pare tare rău… e generația mea… Probabil a fost într-o depresie. Mai ales acum, în perioada sărbătorilor. Nu este bine să stai singur. Chiar îmi pare rău”, a declarat Marina Almășan pentru CANCAN.RO.

Marie Jeanne Ion, după decesul Cristinei Țopescu: „Un profesionist adevărat!”

”Dorea să facă lucruri pentru copiii ei. Cristina era foarte preocupată, pe lângă tot ce făcea pentru animale. Sunt absolut șocată. Nu am crezut că e adevărat. Fiecare dintre noi era ocupată cu altceva și nu am apucat să ne vedem. Anul ăsta nu am apucat să vorbesc cu ea. Se întâmpla să nu vorbim câte 2-3 săptămâni și apoi reluam. Era un om activ, extrem de dinamică, reușea să găseasca de fiecare dată o speranță în orice proiect. Nu avea probleme de sănătate. Este cel mai bun om de interviu pe care l-a avut presa românească. Era un profesionist adevărat. A muncit toată viața, dar niciodată nu s-a ferit de muncă. Nu avea probleme financiare atât de grave. Era o persoană echilibrată, dar se enerva când lupta pentru o cauză și nu găsea înțelegere. Este o seară neagră pentru presa românească” , a declarat Marie Jeanne Ion, colegă cu Cristina Țopescu, pentru Realitatea, conform Cancan.

Cristina Țopescu s-a născut la Oradea, în 1960 (avea 59 de ani). A fost fiica lui Cristian Țopescu, celebru comentator sportiv. A intrat în lumea televiziunii în perioada 1870-1979, când a apărut în emisiuni pentru copii. A absolvit facultatea de Limbi Străine din București.

Cunoscută ca prezentatoare de televiziune, în 2013 a devenit membră a PSD, în acel moment a încetat colaborarea cu televiziunea Prima Tv pentru care prezenta ”Focus”, principala emisiune de știri a televiziunii. În 1989 a încercat să fugă din România și a fost arestată primind trei luni de închisoare. A fost eliberată din arest pe 19 decembrie 1989.

 

Publicat: 13 01. 2020, 00:21