Quique Setien, declarații acide înainte de Barcelona – Bayern: „Lewandowski nu se ridică la nivelul lui Messi”

Barcelona și Bayern Munchen se întâlnesc în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, iar Quique Setien (61 de ani), antrenorul catalanilor, a vorbit despre cel mai bun om al nemților, Robert Lewandowski (31 de ani).

  • Meciul Barcelona – Bayern Munchen se joacă vineri, 14 august, de la ora 22:00, pe Estádio da Luz din Lisabona, Portugalia. Partida va fi transmisă la TV pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Plus, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

Meciurile din Liga Campionilor se joacă în sistem Final 8, într-o singură manșă eliminatorie.

Quique Setien: „Lewandowski nu se ridică la nivelul lui Messi”

Quique Setien, antrenorul Barcelonei, a prefațat întâlnirea cu Bayern Munchen și a ținut să remarce faptul că jucătorul său, Lionel Messi (33 de ani), este mult mai bun decât vedeta campioanei din Germania, despre care spune că este ajutată de către colegi.

„Lewandowski este un mare jucător, dar nu se ridică la nivelul lui Leo Messi. Asta e cât se poate de clar.

Acum este într-o formă bună, a marcat 13 goluri în Champions League, dar și colegii l-au ajutat foarte mult. Însă ați văzut ce a făcut Leo cu Napoli, în urmă cu doar câteva zile. Important este că ne putem bucura de asemenea fotbaliști, precum Messi și Lewandowski”, a spus Setien, potrivit publicației Sport.

  • 13 goluri a marcat Robert Lewandowski în cele 7 meciuri jucate din actuala ediție a Ligii Campionilor.
  • 34 de goluri a reușit polonezul în cele 31 de meciuri jucate în sezonul recent încheiat din Bundesliga.
  • 3 goluri a marcat Lionel Messi în acest sezon de Liga Campionilor, în 7 meciuri jucate.
  • 25 de goluri a înscris argentinianul în cele 33 de meciuri jucate în La Liga în acest sezon.

Prima semifinalistă este Paris Saint Germain, echipă care s-a calificat dramatic după meciul cu Atalanta, scor 2-1. Parizienii au obținut calificarea în prelungirile partidei, după ce au marcat două goluri în trei minute. Aceștia vor întâlni în semifinale RB Leipzig, echipă care a trecut de Atletico Madrid, tot cu scorul de 2-1.

Ultimul meci care a rămas să fie disputat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor este Manchester City – Lyon. Partida va avea loc sâmbătă, 15 august, de la ora 22:00, iar învingătoarea va juca împotriva câștigătoarei dintre Barcelona și Bayern.

Publicat: 14 08. 2020, 09:10
Actualizat: 14 08. 2020, 09:12