Reacția spaniolilor după Sevilla – CFR Cluj. „VAR-ul i-a salvat!”/ „Calificare fără strălucire!”
Sevilla a eliminat-o pe CFR Cluj din 16-imile Europa League, toate acestea după remiza de pe teren propriu, scor 0-0, și egalul din România, scor 1-1, iar presa din Spania a reacționat după calificarea grupării din La Liga în optimi.
Presa din Spania a reacționat după Sevilla – CFR
Jurnaliștii iberici nu au fost impresionați de evoluția echipei antrenate de Julen Lopetegui în returul din 16-imile Europa League cu CFR Cluj și susțin că fotbaliștii Sevillei au avut noroc că au ajuns în optimile de finală.
MUNDO DEPORTIVO: “VAR a salvat-o pe Sevilla. Golul din minutul 87, nevalidat de VAR pentru un henţ la Traore, o elimina pe Sevilla. Jucătorii lui Lopetegui au fost mai buni în prima repriză, dar nu au mai jucat la fel după pauză. Chiar dacă s-a calificat, jocul Sevillei lasă urme de îndoială, mai ales la fel cum a arătat în ultimele minute ale meciului. Trebuie să joace mai bine dacă vrea să ajungă în fazele superioare”.
AS: “Sevilla, calificare fără strălucire în optimi. Sevilla a dominat, dar nu a reuşit să marcheze. VAR a anulat golul lui CFR şi andaluzii se califică în optimile de finală”.
„Sevilla a suferit pentru calificare!”
ABC SEVILLA: “Sevilla merge în optimile de finală, dar a suferit pe final. Andris Treimanis a anulat golul lui Păun şi l-a salvat pe Bounou. Fluierăturile de la final au venit după jocul neconvingător”.
UEFA: “Sevilla a suferit pentru calificarea în optimile de finală din Europa League. Jucătorii lui Julen Lopetegui au fost superiori, dar le-a lipsit golul. La final, remiza din România, scor 1-1, a fost suficientă pentru calificarea în următoarea fază.
Spaniolii au început bine meciul, dar au suferit mult pe finalul meciului. CFR Cluj a căutat un gol miraculos, dar nu a venit. Sevilla şi Getafe sunt echipele din Spania care merg în optimile de finală din Europa League. Sevilla a jucat mai bine ca CFR Cluj, care a rezistat bine. Spaniolii au avut o serie de probleme în faţa porţii în acest sezon, iar în Europa League o poate costa. Trebuie să-şi îmbunătăţească jocul dacă vrea să ajungă departe în Europa League”.