România a mai cerut un penalty în duelul cu Islanda, pierdut în cele din urmă la limită, scor 1-2! Sigurdsson a lovit balonul cu mâna în careu, dar centralul Damir Skomina n-a acordat lovitură de la 11 metri, cu toate că s-a consultat cu cei din cabina VAR. Recent, slovenul a declanșat un scandal mare și în Liga Campionilor, echipa lui Nicolae Stanciu, Slavia Praga, ratând prezența în faza grupelor.
După ce Alexandru Maxim a înscris din penalty pentru tricolori, România mai putea să primească o lovitură de la 11 metri în Islanda, însă slovenul Damir Skomina a rămas ferm pe poziție, deși tricolorii au protestat vehement.
Islanda a scăpat de cel mai delicat moment al meciului, n-a mai avut emoții pe final și a trecut cu 2-1 de naționala României, iar pe 12 noiembrie va întâlni naționala Ungariei, în finala barajului pentru Campionatul European, amânat de pandemia de coronavirus pentru anul viitor. România nu va participa la turneul final organizat la București și rămâne să lupte pentru a termina pe primul loc în Liga Națiunilor, acolo unde recent a învins naționala Austriei, scor 3-2.
Patru meciuri va găzdui Arena Națională, dar România nu se va afla pe teren. În schimb, Islanda sau Ungaria ar putea să joace la București, maghiarii calificându-se în finala barajului după 3-1 pe terenul Bulgariei.
Islanda: Halldorsson – Palsson, R. Sigurdsson, Arnason, H. Magnusson – Traustason, A. Gunnarsson, Bjarnason, Gudmundsson – Sigurdsson, Finnbogason Rezerve: Kristinsson, Runarsson, Saevarsson, Eyjolfsson, Ingason, Sigthorsson, Anderson, Sigurjonsson, Kjartansson, Gudmundsson, Bodvarsson, Skulason Selecționer: Erik Hamren
România: Tătărușanu – Manea, Bălașa, Burcă, Camora – Stanciu, Crețu, Maxim – Deac, Alibec, Mitriță Rezerve: Niță, Lazar, Toșca, Cicâldău, Pușcaș, Bancu, Keșeru, I. Hagi, Marin, Iancu, Grigore Selecționer: Mirel Rădoi
Stadion: „Laugardalsvollur” (Reykjavik) Arbitru: Damir Skomina; Asistenți: Jure Praprotnik, Robert Vukan (toți din Slovenia)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER