Gică Craioveanu (52 de ani) susține că situația din Spania este foarte gravă, din cauza pandemiei de coronavirus.
Fostul fotbalist al Științei Craiova spune că oamenii au voie să se deplaseze în grupuri de câte două persoane doar dacă merg la același loc de muncă, iar dacă nu respecță regulile impuse de autorități, amenzile pot ajunge și până la 30.000 de euro.
„Situația e una foarte gravă. Eu zic că după Italia, Madrid e cea mai afectată zonă din lume. Avem între 15.000 și 20.000 de cazuri. Îmi e frică să ies din casă. Aș vrea, că m-au invitat băieții la un grătar, dar nu pot.
Ceea ce au făcut medicii pentru noi e inuman. Am un respect deosebit, dar în cazul ăsta mai mare. Aici pot circula două persoane doar dacă te duci la același loc de muncă. Îți trebuie aprobare de la șefi. Amenzile sunt usturătoare, de la 600 la 30.000! Dacă mă duc la mai mult de un kilometru, deja e deranj! Intru în baza lor de date și nu vreau”, a declarat Gică Craioveanu pentru Digi Sport.
La momentul redactării știrii, în Spania au fost înregistrate 64.059 de cazuri de infecție cu noul coronavirus și 4.934 de decese.
Deși autoritățile din Spania se așteaptă ca La Liga să poată fi reluată după data de 15 mai, Craioveanu este pesimist și spune că fotbalul spaniol va reîncepe abia în luna iunie.
„În Spania se spune după 15 mai, eu nu cred așa ceva. Eu zic că fotbalul se poate întoarce undeva în iunie, coincide cu meciul nostru cu Islanda. Avem nevoie de pregătire pentru a ne pune în formă, mai ales pentru un meci vital!”, a mai spus Craioveanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER