Spania e aproape de un record fotbalistic: în Primera Division s-ar putea juca meciuri la interval de 48 de ore!
Președintele Ligii Spaniole de Fotbal, Javier Tebas, continuă să fie foarte optimist în ceea ce privește reluarea campionatelor din Primera și Segunda Division, în ciuda crizei grave a coronavirusului care a lovit Spania, scrie El Mundo Deportivo.
După cum scrie jurnalistul Isaac Fouto, „La Liga are în vedere, în cel mai rău caz, să joace meciuri la fiecare 48 de ore pentru a termina la timp campionatul”.
Pagubă de 550 de milioane de euro dacă se îngheață campionatul
La Liga insistă asupra faptului că Primera se reia la jumătatea lunii mai și stabilește data de 30 iunie drept termen de finalizare. Joi a avut loc o vidoconferință a lui Javier Tebas cu cele 20 de echipe din Primera și cele 22 de echipe din Segunda. În timpul acesteia, președintele tebas le-a transmis optimismul său ca să termine competiția înainte de 30 iunie. „Între 14 mai și 30 iunie, tot ceea ce a rămas de jucat să se joace. Toate clasamentele se dau la 30 iunie”, a continuat acesta.
Liga a explicat că mai sunt de colectat 28 de procente din drepturile de televiziune, ceea ce se traduce la aproximativ 550 de milioane de euro. Echipele profesioniste spaniole studiază deja posibilitatea de reglementare temporară a contractului colectiv de muncă, atât pentru jucători, cât și pentru alți angajați.
Spania a raportat deja peste 18.000 de persoane infectate cu Covid-19 și 800 de decedați.