Tun financiar dat de CFR din vânzarea de bilete! Meciul CFR – Sevilla este sold out! Ce sumă de bani le aduce clujenilor meciul cu Sevilla
Partida dintre CFR și Sevilla, din 16-imile Europa League, se joacă cu casa închisă. Capacitatea stadionului „Dr. Constantin Rădulescu” este de 23.500 de locuri, iar la ora începerii meciului, acesta va fi aproape plin. Numărul biletelor vândute de campioana României este de aproximativ 20.000, astfel că în conturile clujenilor au intrat 200.000 de euro, notează gsp.
„Sunt fericit, dar și surprins, pentru că nu se întâmplă foarte des să avem un număr atât de mare de spectatori la partidele de pe teren propriu”, a declarat antrenorul Dan Petrescu la conferința premergătoare partidei cu Sevilla.
Cum își mai pot achiziționa clujenii bilete
Pe geamurile de la casele de bilete de la stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” au apărut mai multe afișe care îi anunță pe fani că s-au vândut toate biletele disponibile pentru partida CFR – Sevilla. Suporterii clujeni care doresc cu orice preț să se afle pe stadion, la meciul cu Sevilla, își mai pot procur bilete de la bișnițari, însă, pentru asta vor trebui să facă un efort financia semnificativ, deoarece un bilet la negru se vinde pentru suma de 500 de lei, cu mult peste prețurile oficiale. De asemenea, achiziționarea biletelor de la bișnițari este ilegală.
Prețurile oficiale:
peluza 1 – sector 25 destinat galeriei CFR-ului – 50 de lei
peluza 1 – sector 26 – 50 de lei
tribuna 1 și tribuna 2 – 100 de lei
VIP B – 200 de lei
VIP A – 300 de lei
Nume grele din lotul CFR-ului vor lipsi la meciul cu Sevilla
Campioana României a trimis lista oficială cu jucătorii care vor face parte din lotul CFR-ului în meciul cu Sevilla. Dan Petrescu a uimit pe toată lumea prin faptul că nu a inclus pe listă fotbaliști importanți, cum ar fi George Ţucudean, Alex Chipciu, Denis Ciobotariu, Valentin Costache și Michael Pereira.
Fostul fotbalist al CFR-ului, Emmanuel Culio, a declarat că Sevilla va avea o partidă grea cu echipa clujeană. Acesta recunoaște că Sevilla este favorită la calificare, însă este sigur că spaniolii vor avea de tras cu formația lui Dan Petrescu.
„Va fi o partidă foarte dificilă pentru Sevilla. CFR este o echipă care se închide bine. Antrenorul îşi motivează jucătorii şi toţi ştiu ce au de făcut pe teren. Uită-te la rezultatele noastre din Europa League, toate victoriile au fost la diferenţă mică. Sevilla este favorită la calificare, dar la Cluj nu va fi uşor. Este cea mai bună echipă din România. A câştigat două titluri consecutive şi urmează al treilea”, a declarat Culio, pentru Fanatik.
Partida dintre CFR și Sevilla va avea loc joi, de la ora 19:55 și poate fi urmărită la TV pe Telekom Sport, Digi Sport și Look Sport sau în format live text pe ProSport.ro.